2021 cu pulsul mărit

Nu prea regret trecutul, nici n-aș putea spune că anul ce tocmai îl încheiem a fost rău. Ce nu mi-a plăcut a fost tensiunea pe marginea pandemiei, respectiv, a vaccinurilor dar și politica nostră românească a avut febrilitatea ei în acest an, care mi s-a părut de prost gust.

Pot spune că a fost un an bun pentru că foame n-am răbdat, în spital nu am ajuns din cauză de boală, accidente nu am avut; nici măcar cu portocala nu am tras vreo trântă, doar o pană de cauciuc. 😁Nu am pierdut pe nimeni drag. Războaie în țară nu au fost, iar greutăți mari n-am avut..nici măcar mici, sau nu le-am văzut eu. 😁

Ce am realizat în acest an: mai nimic, glumesc ! 😁 Mă pot mândri că am avut parte de cele mai multe călătorii. Niciodată n-am umblat cât am umblat în acest an; prin țară vreau să zic. Pur și simplu am încălecat pe-o lagună și la drum. Am fost și cu trenul, puțin, ce-i drept; iar cu autobuzul toată ziua, doar sunt navetist😂 Să mă plâng de ceva, nu cred că am motive. Atâta timp cât am/ai un acoperiș deasupra capului, un automobil (sau nu) un telefon mobil, loc de muncă stabil și câțiva bani puși deoparte, suntem clasați între cei 8 la % dintre bogații pământului; suntem mai bogați decât ne imaginăm.

Ce-am învățat din acest an ? Multe ! Învățăm de la viață și vrute și nevrute; învățăm de la toți oamenii cu care intrăm în contact, inclusiv de la copii, și bineînțeles, de la soacră, cine are.. eu n-am, va trebui să-mi cumpăr ! 🤣

Într-un fel sau în altul, fiecare an își lasă amprenta asupra vieții noastre: ne aduce și evenimente triste.. frustrări, regrete poate; dezamăgiri, dureri, pierderi de tot felul..însă și bucuriile, sentimentele, împlinirile, realizările, lecțiile pe care le învățăm..toate: pozitive sau negative, vin la pachet cu fiecare an pe care-l parcurgem..important e să atetizăm de fiecare dată cu picioarele pe pământ, ca pisica.😄

Concluzie la anul 2021: prea tensionat și agitat. Parcă n-a avut o linie de mijloc, decât sus și jos; mereu la poli: ba rece, ba fierbinte.. No, așa l-am simțit eu, poate pentru alții a fost altfel.

sursa foto: google

Așteptări de la 2022, ce să zic ! Să fie puțin mai echilibrat decât a fost acesta. M-a durut foarte tare luptele interminabile și divergențele dintre oamenii vaccinați, sau nevaccinați și viceversa; precum și prea mult zbucium în lumea conspiraționistă. Nu înțeleg, de ce oamenii vor să afle ceva cu orice preț, deși adevărul stă bine ascuns și nu e la îndemâna noastră pentru a-l putea afla, iar dacă-l afli, mare brânză nu poți face decât rămâi și mai frustrat. Da, vreau de la noul an puțină liniște cu noi, iar dacă nu cer prea mult: să fie un pic de normalitate în societate, și pace între noi.

De la Moș Crăciun ? „Moșule, nu mai trage mâța de coadă, umple odată sania aia cu zăpadă, iar prima dată treci pe la mine”.😄

Vă doresc tuturor, sărbători fericite și un an nou așa cum vi-l doriți..pentru că: „suntem iar toți acasă„… 🤗

Cu prietenie, Ștef !

28 de comentarii

  1. Bună dimineața, Ștef! 🙂

    Lasă-l la mine, eu am vrut prima, zăpadă,
    după… poate ajunge și la tine,
    dac-o mai rămâne și nu s-o topi pe drum. 😀
    Mi-a plăcut ”pulsul” anului ce trece, ai dreptate:
    Ne dorim multă liniște și înțelegere, cu restul ne descurcăm fiecare. 😉

    Îți doresc un Crăciun luminat cu iubire,
    armonie și multă sănătate!

    Crăciun fericit și un nou an plin cu sănătate și realizări pe toate planurile!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Bună dimineața și ție, Aurelia !

    Ai zis ceva de Moș Crăciun ? Poate vrei să ți-l trimit pe Moș Gerilă ! 😄
    Până nu descarc jumate din sania lui cu zăpadă aici la mine, nu-l trimit mai departe ! 🤣
    Sigur că dacă avem liniștiți și în pace cu noi, restul vin de la sine.
    Îți mulțumesc mult !
    Sărbători fericite și gânduri de bine pentru la anul !

    Apreciază

  3. E bine că ești mulțumit (în general) de anul care se termină și nici nu ai pretenții mari de la cel care o să vină. Eu îți doresc ca, totuși, să te surprindă plăcut și să fie mai bun decât cei de până acum! La fel cum îmi doresc și mie, dragă prietene! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  4. Atunci să fie după dorința inimii tale, Petre dragă, iar noul an să ne aducă doar bucurii și împliniri !
    Multă sănătate îți doresc, că-i mai bună decât toate !
    Să auzim doar vești mai bune..te salut cu prietenie ! 😇

    Apreciat de 1 persoană

  5. Și anul meu a fost demn de a fi rezumat, după cum ai făcut și tu, Ștef, fiindcă a fost atât bun, cât și rău, în egală măsură, iar ce a fost rău mi-a prins bine, până la urmă…, așa că îți voi urma exemplul și voi povesti despre acele revelații ale mele într-un articol, dar în săptămâna care vine… 🙂
    Sărbători cu bucurie îți doresc și eu, Ștef, din toată inima, și să împlinești în anul care vine tot ce-ți propui!! 🎄🎁🌞

    Apreciat de 1 persoană

  6. Un an bun ai avut, indraznesc sa constat. 🙂 Ma bucur pentru tine! Iti doresc sa iti fie si mai bine, sa iti indeplinesti si mai multe dorinte si – mai ales! – iti doresc sa fii sanatos! Aceleasi urari pentru toti cei care iti sunt dragi!
    Am o intrebare: ce-s aia „bani”?! 😁
    Craciun fericit! An Nou cu si mai multe bucurii – si sanatate! 🎄

    Posibil sa vina Mos Craciun (si) cu zapada la tine; s-a cam dus zapada de pe aici. 🙂 Sa fie zapada, zic! In limitele „decentei”, sa nu inunde localitatile, la topire.

    Apreciat de 1 persoană

  7. La mulți ani, Ștef! Îmi place felul în care găsești bunul și frumosul din toate. Îți doresc să ai un an, așa cum ai spus, echilbrat și mai bun! Crăciun fericit!

    Apreciat de 1 persoană

  8. Aștept nerăbdător rezumatul anului tău, să văd cum ai stat cu pulsul 😄
    Mă bucur dacă chiar și rău s-a transformat în ceva bun, atunci e de bine. 😇
    Să-ți așterni revelațiile, să vedem ce concluzii tragem de la anul tău, poate învățăm și noi ceva.

    Îți mulțumesc frumos, Cristina, la fel îți doresc și eu ție, sărbători fericite și un an nou, fără revelații negative.
    😇

    Apreciat de 1 persoană

  9. Da, se poate spune așa: a fost mai degrabă un an prea bun pe unele părți. Mulțumesc !
    Astfel de gânduri, asemenea să-ți fie și ție, Diana !
    Taaaci, Diana, nu pomenii de bani; să nu ne audă careva ! 😂
    Așa ții tu să-ți spun eu care este definiția banilor gândită de mine ?
    Poate ar trebui să-l întrebi pe Moș Crăciun să îți spună ce sunt ăia bani, pentru că el face, ce face și an de an vine tot încărcat..Să-l întrebam cum face față crizelor, astfel încât are el grijă de sacul lui.
    Banii sunt biletele alea care niciodată nu ne ajung.
    Multă sănătate și lumină sufletească îți doresc și eu.

    Și la noi la s-a dus toată zăpada care a nins zilele trecute.
    Da, ai dreptate că nici prea mare nu este bună, pentru că din cauza acestor oscilații de temperaturi, se pot întâmpla inundații.
    Să Vină moșul, de restul se ocupă el. 😄
    An nou cu bine îți doresc !

    Apreciază

  10. La mulți ani și ție ! 😇
    Dacă nu vedem frumosul în orice, atunci îl inventăm. Cu puțin exercițiu de imaginație, putem descoperi lucruri interesante acolo unde alții nu văd nimic; așa după cum într-un bulgare de noroi, poți găsi un grăunte de aur.
    Să sperăm la un an viitor, dacă nu mai bun, atunci să fie măcar cum a fost acesta care a trecut, și e foarte bine.
    Crăciun fericit îți doresc și eu !

    Apreciat de 1 persoană

  11. Crăciun fericit și ție, Issa !
    Cu zăpada nu ne înțelegem, pentru că nu este de dat. Și care a fost, s-a dus, iar vremea e prea caldă ca să poată ninge.
    Mai așteptăm, poate vine moșul să ne aducă ceva alb, dar cu ATV – ul😄

    Apreciat de 1 persoană

  12. Crăciun fericit!
    De nu ar fi puțină tensiune ,nu am simți că trăim.
    Bun sau rău ,calm sau tensionat ,sărăcăcios sau cu bogății sunt anii noștri.
    Totul face parte din trecerea nostră fugara pe acest Pământ.
    Important este să nu pierdem nimic din ea.

    Apreciat de 1 persoană

  13. Crăciun fericit și ție, Fluturaș !
    Da, așa este, dacă nu am simți puțin pulsul vieții, poate că ne-am plictisi de atâta liniște și pace.
    Mi-a plăcut mult gândul tău, și îți mulțumesc mult pentru vizită ! 😇

    Apreciază

  14. Tot cu întârziere, însă, nu cred că va fi mai puțin bine primită nici urarea mea de… La mulți ani, Ștefan! Am revenit special cu acest dar de suflet, din gânduri bune însoțite de un zâmbet. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  15. Îți mulțumesc din suflet, Cristina !
    Am primit cu bucurie urarea ta !
    Mă bucur că te-ai gândit și ai hotărât să îmi lași acest gând bun.
    O zi încărcată cu bucurii, îți doresc !😇

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s