Cu Bicla pe Coclauri – Ep 9

Bună, bicicliștilor, aventurierilor !   Voi ce trasee ați mai parcurs și pe ce distanțe ?

Acest episod l-am numit foarte sugestiv – Atenție la „Dorel” !!!

Sursa foto: google

Cu siguranță am mai amintit pe scurt despre cum putem noi, cicliștii, să ne accidentăm foarte ușor din cauza  infrastructurii proaste a pistelor de bicicletă, și nu numai. Unele sunt prost concepute sau reparate în bătaie de joc, dar am hotărât ca în acest capitol să vorbesc pe larg despre isprăvile lui „Dorel” atunci când scapă din „lanț” și își etalează „arta” lui legată de meseria de constructor și lăcătușerie..

Evident că nu dăm vina doar pe lucrări din terasament, pentru că aici mai intervin și stricăciuni de altă natură, cum ar fi: alunecări de teren, căderi de pietre, aluviuni pe piste și drumuri din cauza inundațiilor, fisuri și crăpături din cauza pământului instabil – lucruri care nu au legătură cu nici un „Dorel”;  noi trebuie să fim atenți când pedalăm pe astfel de tronsoane periculoase, sau mai bine să le evităm, dacă se poate (eu am făcut o pană de cauciuc, urcându-mă pe un morman de aluviuni aduse de viituri, așa că vă sfătuiesc să evitați așa ceva și să lăsați schemele!)

(Bicicleta ar putea fi integrată la sporturile extreme, pentru că are doar două roți pe același cadru).

Când ești cu mașina și te afli pe un drum accidentat, te zgâlțâi puțin, poate îți pierzi vreo două plombe de la dantură, însă când te afli pe un drum periculos cu bicicleta și îți intră ceva la una dintre roți, atunci căderea este iminentă; mai mult, orice căzătură cu bicla, îți lasă „tatuaje” adânci pe piele. Dacă scapi doar cu atât, ești bine, pentru că de cele mai multe ori se poate sfârși rău de tot o astfel de aventură…

Anul trecut mergeam pe pista de bicicletă (4 km) din apropiere de oraș, iar la un moment dat am văzut în mijlocul pistei ditamai craterul, și nici nu era semnalizat în vreun fel faptul că se lucra pe acea porțiune. Dacă mă uitam după fete pe pietonală, sigur cădeam în groapa lui Dorel și mă și botezam acolo cu portocală cu tot. Am coborât de pe biclă și am așteptat să mai vină cineva ; până la urmă a venit un domn și l-am rugat dacă poate să mă ajute să astupăm groapa cu nisip și să montăm „biscuiții” la loc, ceea ce s-a și întâmplat. Deci lucrare făcută în batjocură și fără să fie semnalizată. În groapa aia puteai pune un porc de 200 de kg și încă mai avea loc să se și bălăcescă. Aceștia sunt lucrătorii noștri!

Mare grijă, fiți atenți la pistă nu la pietonală 😅!!!

Alte capcane mai pot fi și gardurile antizgomot ce separă șoselele de pista de bicicletă, care sunt foarte periculoase dacă treci pe lângă ele și nu te uiți. Îți poți prinde mâna între placă și ghidon, sau poți să dai cu ghidonul în gard și ești imediat la „podea”.

Fisurile în asfalt pot fi atât de mari, încât îți poate intra roata acolo. Găurile de canal sunt veritabile în arta de a trânti bicicliștii la pământ. Mare grijă dacă vedeți capacul ăla că nu este închis perfect peste groapă, atunci evitați să călcați cu roțile pe el. În timpul nopții, bruneții merg și ridică capacele de la locul lor, însă unele sunt mai grele decât ei și nu le mai pot duce, apoi nu le mai pun la locul lor cum au fost și pot deveni un pericol, atât pentru bicicliști, cât și pentru pietoni.

Așadar, dacă nu ați mai fost de mult timp pe traseul respectiv, atunci căscați ochii și fiți puțin atenți la drum, că nu știți ce vă poate lovi.

Sursa foto: google

Până data viitoare, pedalați cu încredere !

Cu Prietenie, Ștef !!!

27 de comentarii

  1. Sunt multe locuri periculoase si nesemnalizate, din pacate!
    Spor la pedalat, Stef. Eu sigur am uitat din copilarie mersul pe bicicleta.
    Faina poza cu acei copaci. Dar sincer, nu mi-ar fi placut sa fie taiati. Drumul ar fi putut fi marcat cu semnul de ‘drum ingustat’! 🙂
    Seara buna si o saptamana usoara!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Ciclismul a devenit sport extrem pe drumurile din Ro. Mountain biking 100% pe sosea/trotuar! 😊 Pozele o ilustreaza din plin.
    Ce bataie de joc cu unele „piste” pentru biciclisti! Pe „trotuare” inguste, de cca. 1,50 m, am vazut trasate dungi pentru pista! Biciclistii au prioritate, practic, iar pietonul… Mica intelegere. „Edilii” au indeplinit cererile U.E., au vopsit dungi, au desenat biciclete pe asfalt… „Dorei” sunt de la primul pana la ultimul in Ro – poate, mai putin executantul.
    Ziua frumoasa sa iti fie! Sa ramaneti fara zgarieturi si tu si „portocala”. 😊

    Apreciat de 1 persoană

  3. E bine până te mai lasă vremea să pedalezi, altfel ar trebui să-ți pui cauciucurile de iarnă la bicicletă. 😉
    Dar tu ești pățit și ai acumulat experiență, ba mai și contribui la repararea unor gafe de-ale lui Dorel. De-ar fi cât mai mulți ca tine și mai puțini din cei care și-au dobândit acest renume rușinos.
    Îți doresc plimbări frumoase și fără evenimente neplăcute, dragă Ștef!

    Apreciat de 1 persoană

  4. Mnda ! Ai văzut cum se proiectează o pistă de biciclete ?
    Dacă ști să mergi cu bicicleta, ar trebui să mai urci din când, în când, pe ea.. Nu o să pici; voi femeile sunteți mai atente și nu mergeți tare cu ele..
    Îți mulțumesc mult ! 😇

    Apreciază

  5. Mult prea multe lucruri sunt făcute aiurea sau să fie făcute..
    Îți mulțumesc mult, Suzana !
    Păcat că nu ți-ai întreținut mersul pe biclă..deși nu este târziu nici acum să îți dai drumul..😊
    Nici eu nu sunt adeptul tăierii copacilor, dar se pot face și piste mai decente pentru că am văzut că spațiu este suficient și se pot face pe lângă pomi..
    Ei nu se chinuie să pună nici măcar niște avertismente când se fac reparații, darămite să marcheze niște piste..
    O zi superbă îți doresc și eu !

    Apreciază

  6. Deși am selectat ceva imagini mai soft, că puteam găsi și imagini care te sperie doar privind cum arată o pistă prost concepută; însă ca să și circuli pe un astfel de tronson destinat bicicliștilor, trebuie să-ți iei Distonocalmul din timp..
    Mulțumesc mult pentru gândurile bune.. O zi bună îți doresc, Ina !

    Apreciat de 1 persoană

  7. Chiar așa.!
    Nici nu-ți mai trebuie să cauți trasee accidentate pentru senzații tari, pentru că infrastructura noastră este cel mai bun traseu de anduranță, din păcate..și nu exagerez deloc, pentru că am văzut și la mine în oraș niște dume de-a lui Dorel, încât trebuie să cobori de pe biclă după terminarea pistei, sau la intrare pe ea..
    „pistele” alea colorate în dungi, sincer eu nu le pot numi piste..sau cum au obicei să pună din loc, în loc câte o siluetă de bicicletă care pe mine nu m-au convins..le consider niște desene făcute pe asfalt, de copii, nu piste pentru bicicliști..
    Așa se spală ei pe „mâini” crezând că impresionează cerințele celor de la UE..
    Am noroc cu starea de urgență că nu mai pot să ies cu portocala pentru „zgârieturi”.
    Mulțumesc mult, Diana pentru gânduri !
    O zi superbă și ție.!!!

    Apreciat de 1 persoană

  8. Pentru biclă cam tot timpul este vreme bună atâta timp cât nu plouă..
    Dacă carosabilul este acoperit cu zbadă sau polei, poliția te dă jos și îți dă amendă.. Aș fi vrut să fac mai mult, dar nu totdeauna poți face repara dumele lui Dorel de unul singur..
    Uneori sunt atât de mari stricaciunile sau errorile lui Dorel, încât ai nevoie de un batalion de voluntari pentru a repara tot..
    Îți mulțumesc mult de cuvintele frumoase !
    Să de-a Domnul așa să fie, să ne plimbăm fără probleme și riscuri prin oraș și nu numai..
    Multe Salutari și din partea mea Petre dragă !

    Apreciat de 1 persoană

  9. Chiar așa, Po !
    Ai făcut o remarcă pe care ar trebui să io pun în nas la primarul Carolinei, și să-l pun să facă o tură cu mine pe mai toate pistele din oraș și să văd dacă mai ajunge întreg la primărie..

    O zi superbă îți doresc !

    Apreciat de 1 persoană

  10. Păi, pistele cu copaci sunt chiar bune, mai ales vara când te dorește soarele, dar nu pista din imagine..
    Acolo cu siguranță Dorel a fost băut în timpul serviciului 😆
    Merci mult !

    Apreciază

  11. Așa este la noi..ori se fac și se fac pros, ori lipsesc cu desăvârșire..
    Totuși, o pistă de biciclete făcută cum trebuie, este bună chiar și pentru pieteoni, pentru că lipda pistei, ne obligă să folosim pietonale și să fim cu riscul să accidentăm pe careva..
    Mulțumim mult, Issabela..!
    Un weekend superb îți doresc !

    Apreciat de 1 persoană

  12. Sincer, nu pot să tac, deși de ce m-ar interesa halul în care se lucrează și că nu-s în stare să aducă o gaură de canal la nivelul pistei.. Nu pot să tac când văd atâta prostie pe metru pătrat..și plătită bine.
    Să ți se termine pista și parcă intri într-o cramă, sau ți se termină pista direct într-o stație de autobuz, copac, pancardă cu reclame și alte găinării de-ale lui Dorel..
    Măcar le vorbesc și le scriu, așa mi se mai liniștesc dilemele..
    Numai bine și ție, Aura !

    Apreciază

  13. Lucruri făcute numai ca să se spună că au fost făcute. Și văd că asta se întâmplă peste tot. Și pe la noi sunt trotuare cu „pistă” de fix 50 de cm lățime. Exact pe parte unde sunt înfipte o mulțime de indicatoare sau pomi. Cum văd și în ultima poză de la tine. Și uite așa ajungi să te visezi… Harry Poter!!!:D Iar dacă m-am aventurat pe șosea, am avut „bucuria” să fiu trântit de o „duamnă” care nu se uită în oglindă decât când dă cu ruj!!!
    Că așa e pe la noi….
    Sănătate și bucurii! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  14. Da, așa este ! Unele dintre astfel de lucrări, mai bine nu le făceau deloc.. dar în fine..sunt multe interese la mijloc, drept urmare avem ce avem..
    Am observat că contează foarte mult și de către ce firme de construcții se câștigă licitațiile, pentru că sunt unii, de fapt cam foarte mulți de-o vreme încoace, dar unii fac lucrări proaste, ba chiar rămân de către mulți lucrările neterminate; că „așa-i Românu’ când să-nveselește”
    Nu mai vorbesc despre șoferii care ne cred pe noi cicliștii, invizibili, că mă doare mintea, dar defilăm printre necunoscute lui Dorel, că Românu’ se descurcă el..😇

    La fel și ție, Alex dragă, numai bine îți doresc și baftă cu Damele de la volan, dar sunt și mulți neatenți care nu ne dau importanță.. 😇

    Apreciază

  15. Chiar așa, iar în unele locuri este chiar periculos dacă nu caști ochii.
    Peste toate astea se mai adaugă și câinii lăsați liberi pe stradă care te coboară urgent de pe biclă.
    Ce putem face decât să ne descurcăm cum putem, și să fim atenți..
    O săptămână frumoasă îți doresc, Constanța !

    Apreciat de 1 persoană

  16. Îmi place să merg cu bicicleta , dar am renunțat demult să mai fac asta în oraș, merg cu bicicleta doar la țară. În oraș este o adevărată aventură să nu fii accidentat și o adevărată minune să nu fii înjurat de cine știe cine. Pistele sunt ca și neexistente, oamenii merg fix pe unde au ei chef, de mașini nici nu mai zic, în special de cele parcate fix pe pistă…

    Apreciat de 1 persoană

  17. Ai perfectă dreptate pentru că în oraș este o adevărată aventură ca să mergi cu bicla, mai ales pentru o femeie, deși voi sunteți mult mai echilibrate și temperate din acest punct de vedere, și totuși este un risc să pedalezi prin oraș.
    Eu încă îmi asum acest risc de a pedala cu bicla printre mașini și alte pericole pe care le întâlnești la tot pasul prin oraș. Nu mai vorbesc despre șoferii care își imaginează că noi bicicliștii suntem inexistenți sau transparenți pentru ei, așa că nu ne oferă prea multă importanță, iar dacă nu deschide portiera când ești în dreptul lor, atunci aproape că da cu mașina peste tine, iar dacă mergi pe pietonală, aici, pe lângă faptul că te amendează poliția, te pasc alte capcane.
    Mă bucur că îți face plăcere să mă citești; îți mulțumesc ! 🤗

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s