Provocare – fără cap și fără coadă 😀

Până pregătesc alte articole mai incitante, am hotărât să dau curs acestei provocări care a făcut ocolul blogosferei.

După cum bine știți, mie îmi place să fiu provocat sau (să mă provoc) cu astfel de lepșe drăguțe. Așa se face că am descoperit acestă leapșă pe pagina lui Diana (că acolo de fapt am văzut-o prima dată). Apoi se mai întâmplă să o găsești și la Isabela pe blog, dar cu siguranță o veți întâlni la mulți alții, însă fondatoarea se pare că este Vıenela căreia îi și mulțumim !

Nu este chiar foarte ușoară (de digerat) dar pare chiar ca o adevărată provocare, totuși, hai să mestec și io puțin cu coarnele astea spiralate prin cele 10 răspunsuri și să vedem ce iese de-aici.. 😀

Să înceapă provocareaaaaa !!!

Sursa imaginii: google

1. Ai tăi îți citesc blogul ?

Mama în mod cert nu mă citește pentru că este depășită de tehnologie, dar nici alți frați sau surori nu mă citesc pentru că mi-ar fi confirmat asta. O parte dintre ei știu că scriu pentru că le-am comunicat cum că printre altele mă preocupă, și chiar îmi place să scriu.

2. Dacă te simți superior față de omul cu care porți o conversație, îi arăți acest lucru ?

Nu știu ce se urmărește prin această întrebare, însă din start, atunci când devi superior față de cel cu care porți o conversație, urgent se simte, iar dialogul se poate intrerupe brusc, sau, poate lua altă întorsătură..  În primul rând eu nu mă afirm ca si cum aș fi mai superior față de cineva cu care vorbesc, (doar în cazul în care sunt provocat), dar nici atunci nu-mi place comunicarea cu cineva care mă „calcă” pe ego. Nu mă simt și nici nu-mi place să mă dau mai mare decât alții cu nimic.

3. Polul Nord sau Ecuator ?

Datorită faptului că oamenii și-au pus puternic amprenta prin acțiunile lor și la Ecuator, nu voi alege această zonă mirifică pe cale de distrugere, dar mă mut la Polul Nord, măcar acolo scap și de căldurile astea tropicale dar și de insectele stupide care îmi displac total..

4. Ce carte te-a impresionat cel mai mult ?

Nu știu – fiecare carte are un autor în spate, și fiecare autor își lasă povestea, trăirea și sufletul său printre rândurile cărții..cumva parcă mă simt vinovat față de scriitori să-i calific și să fac o clasificare între ei. Dar hai totuși să amintesc una pe care am citit-o acum câțiva ani în urma la recomandarea unui prieten, dar care cumva mi-a rămas așa întipărit în subconștient

Crucea și Pumnalul – David Wilkerson. Nu faptul că este o carte creștină ma fascinat, cât: dinamica, curajul și încrederea puternică a autorului  în Dumnezeu de a patrunde între benzile și găștile de drogați și alcoolici, mergând el personal între ei și predicandu-le, își punea el însuși viața în primejdie.. Dar a făcut-o, a riscat, a suferit – dar a smuls (cu ajutorul lui Dumnezeu, binențeles) oameni din ghearele acestor grele vicii, și a făcut oameni din ei..☺️

5. Ai mulți prieteni sau ești genul care alege puțini, dar buni ?

Teoretic, nu mai am nici un prieten care să mă mulțumească, (fizic vorbind) practic, mai am doar trei cu care mă mai întâlnesc, cu unul foarte rar fizic, dar virtual am prieteni dragi de suflet, deosebiți – printre ei sunteți și voi dragi bloggeri minunați 🤗

Pentru mine – prietenia este o particularitate aparte la care  impun anumite limite, motiv pentru care am prieteni foarte puțini spre deloc, dar prietenii mei care sunt, sunt așa cum îi doresc eu..

Sursa: google foto

6. Când ai râs ultima dată până ți-au dat lacrimile ?

Să știți că râd destul de des de mă prăpădesc, însă chiar să râd încât să-mi de-a lacrimile, poate odată pe lună tot o să mi se întâmple, deși îmi place să provoc oamenii să râdă și am o satisfacție deosebită când știu că eu am fost beneficiarul bunei lor dispoziții prin umorul cu care i-am provocat, așa și mie îmi place să fiu distrat și îmi plac foarte mult oamenii care au un simț al umorului pe gustul meu. 😀

7. Te simți bine în corpul tău ?

Da, da, sigur că mă simt bine !  Păi dacă în corpul tău nu te simți bine, atunci în care corp te poți simții ?

Cel mai bine îmi place că pot să-mi păstrez kilogramele aici la 70. 68/70 de kg este cota unde oscilez deja de câțiva ani buni. Dacă sare de 70/72, trebuie să pedalez mai mult și des..😀 Corpul nostru este casa noastră proprie. Consider că la fel ca într-o casă, ca să ai confort și buna dispoziție, trebuie să ți-o transformi în acest mod și să înlături din casa ta ceea ce te poate suprima și îți împiedică buna desfășurare. Dacă lași locuința în paragină, nu schimbi țiglele sparte, nu aerisești, nu bați un cui, nu circuli pe uși, atunci casa nu va sta bine. Același lucru eu îl văd și cu casă asta trupească. Dacă o întreținem și ne ocupăm un pic de ea, atunci ne simțim bine și confortabil – cu noi.. 🤗

8. Care este principalul tău defect ?

Iară, iară vreți voi să aflați defecțiuni de-ale mele – ce-s cu întrebările astea☺️.?

Cum fiecare avem defecte de tot felul, aici nici eu nu fac rabat de la regula firii. Graba este impulsul care mă dă de gol dar care vine la pachet cu pripeala, tot din același impuls 😀. Totuși în ultimii ani am înțeles să fiu puțin mai rezervat când i-au anumite hotărâri, tocmai pentru a nu le lua la grabă și apoi să regret ulterioarele eșecuri..

9. Dai bani cerșetorilor ?

Săptămâna trecută era să și bat un pui de „marokan” care a devenit obraznic atunci când i-am ordonat să facă pași de lângă poartă, pentru că tupeul și nesimțirea lui ma determinat să îl alung de lângă poarta mea și pe el și pe măsa.

Îmi place să ajut pe  „cerșetori” care cântă la un instrument muzical, pe doamnele acelea care umblă cu linguri de lemn și cu mături. Ajut cu mare drag (atunci când se poate) pe cei cu adevărat loviți de năpasta vieții..

10. Ești de acord să trădezi un mic secret despre tine ?

Haaai mă pentru Dumnezeu, voi sunteți oameni serioși ? Voi alte provocari mai simpatice nu aveți ? Trebe ne apărat să vă răspund și la asta, serios.?

No hai no să vă zâc și io una că dor no fi foc 🤣🤣🤣

Nu suport plicul sau cearșafurile de la plapume, pături, țoale, pat.. Decât să simt cearșaful ăla stupid cum mi se încolăcește pe după picioare, sau să simt tot noduri și plapuma sau pătura toată trasă și adunată în plic, mai bine fără 😀

Nu știu dacă a fost un secret sau defect, dar sper să vă fie de ajuns..

Cam atât cu spovedaniile de-aici. Puteți prelua acestă provocare oricine, binențeles, cu pomenirea autoarei..

Cu Prietenie, Ștef !

38 de comentarii

  1. :))) am rîs bine de „secret” :)))
    Dar vad că tunchiar ai luat-o în serios, cel puțin la aia cu Polul Nord zici că te-a pus cineva sa alegi pe bune :)) am rîs si-acolo puțin de cît de serios ai răspuns ❤

    Apreciat de 2 persoane

  2. Pingback: Provocare – Aila
  3. Mă bucur mult că te-ai amuzat citind răspunsurile 😀
    Îmi place dacă tot îi provocare să răspund cum se cuvine.. Dacă aș răspunde superficial, nu mi sar mai părea importantă sau îmi pierd repede interesul dacă nu sunt eu în răspunsul acela.. Având în vedere la ce căldură am suportat astăzi, îți dai seama că numa cu polul Nord am fost pe buze 😅😅
    Mulțumesc mult, Issabela !

    Apreciat de 1 persoană

  4. Eu zic că un pic trebuie să strunim copilul din noi că altfel îi cresc pretențiile.. Își face de cap dacă scapă în „lucernă”☺️
    Ca să stai în echilibru trebuie să fi stăpân pe tine, altfel te poți pierde..
    Mă bucur mult că ți-au plăcut răspunsurile mele de-aici. Mâine dau o tură și la tine să văd cum te-ai conformat cu raspunsurile..
    Mă bucur mult că ți-a plăcut și că ai preluat leapșa..
    Weekend superb și ție, Aila !!!

    Apreciat de 1 persoană

  5. Constat din nou, cu satisfacție, că ne potrivim în mai multe privințe. Nu o să le enumăr pe toate, dar Polul Nord l-aș alege și eu, pentru a scăpa chiar de canicula din timpul verii de la noi.
    M-ai făcut să râd de mai multe ori, fără lacrimi, ceea ce o să mă influențeze benefic toată ziua. Mulțumesc și îți doresc o duminică tot cu voie bună, dragă Ștef! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  6. Mă bucur mult că te-ai amuzat la ce-am „așternut” eu pe-aici 😀
    In special când vorbesc despre persoana mea, devin puțin cam stângaci și trebe să reglez cumva treaba asta, astfel să nu se observe o spun în stilul meu..
    Îți mulțumesc mult, Aura și numai de bine la toți vă doresc !!!

    Apreciază

  7. Era și normal să ne potrivim că doar bărbați suntem, nu ? 😀
    Așa cum spui și tu, canicula este greu de suportat iar odată ce mercurul sare de 25 de grade, deja nu te mai simți prea confortabil.
    La mine se mai adaugă și insectele cu care nu prea sunt prieten și nici cu târâturile. Sunt bucuros să știu că sunt motivul bunei tale dispoziții din această zi..
    Eu îți mulțumesc mult și o Duminică binecuvântată îți doresc Petre dragă !!!

    Apreciat de 1 persoană

  8. :))) M-am distrat copios afland care e secretul tau! „Cocoloasele” de la cearceafuri! :))) Asta da secret intunecat!
    De-as putea alege, Ecuator as alege – vacantele le-as petrece la Polul Nord. Cred ca functionez cu baterii solare. 🙂

    Duminica faina iti doresc!

    Apreciat de 1 persoană

  9. E puțin cam dificil atunci când vorbim sau trebuie să vorbim despre noi! Devenim foarte critici doar pentru că suntem sinceri! Iar la tine, sinceritatea „dă pe-afară”! Eu am o vorbă, strict legată de propria-mi existență, „sinceritatea mea îmi este unicul și cel mai mare dușman”.

    Apreciat de 1 persoană

  10. Nu comentez foarte des, dar o fac ori de câte ori ceva îmi merge la suflet, așa cum este și în acest caz. Așa cum ți-am mai spus, apreciez foarte mult sinceritatea și candoarea copilului din tine și înțelepciunea omului care ești.
    Îți mulțumesc pentru toate acestea și pentru voia bună oferită prin acest articol!

    Apreciat de 1 persoană

  11. Uite vezi, așa poți afla lucruri chiar interesante. 😀
    De alternativa cu panouri solare nici prin cap nu mi-a trecut. Păi cred că eu aș face invers: aș trăi la Polul Nord și aș merge în vacanță la Ecuator.. Ce să fac, fiecare cu ifosele lui personale, care mai de care mai ciudate, nu ?
    Mă bucur că te-au amuzat aceste raspunsuri ale mele, ciudate 😊

    Îți mulțumesc, Diana, în continuare să ai o Duminică liniștită !

    Apreciază

  12. Uneori parcă este vitală și o doză de prefăcătorie, sau mai bine zis, de a purta „măști”. Ești mai puțin expus, dar nu eu. Eu așa pot să fiu. Să fiu sincer, dacă nu aș fi eu cel care vorbește sau dă răspunsuri atunci cand sunt provocat sau propus, atunci nici nu dau curs unui interviu sau provocari de genul ăsta cum sunt astea de pe blogosferă.. Și până la urmă asta este fain, fiecare să joace cu cărțile pe față, că până la urmă de cine să te și ascunzi.. Până la urmă este comunicare și asta, eu așa înțeleg..
    Merci de cuvintele frumoase.! 🙂

    Apreciază

  13. Aaaah, Manuela, deja după atâtea cuvinte frumoase, trebuie să fac pauză de la provocările astea, nu de alta, dar mi să nu mi-o i-au în cap, glumesc ! Păi nu știu nici eu de unde mi se trage, poate faptul că în copilărie am suferit mult și practic am ratat-o, să fie asta. Probabil încă sunt un copil matur.. Sincer, nu-mi place să mă expun dacă n-o fac așa cum trebuie. Adică dacă tot vorbesc, sau sunt provocat să vorbesc despre mine, atunci în momentul ăla îmi scap toate „măștile” jos, altfel nu aș putea să fiu eu în toată treaba asta, ori aș deveni foarte fals și asta s-ar vedea, în special noi bărbații după cum am observat, nu ne prea iese cu prefăcătoria că imediat suntem depistați, în special de către voi doamnele care aveți un extraordinar simț de a „mirosi” acest lucru la un om, darămite să ai și cunoștințe psihologice aparte..
    Îți mulțumesc din suflet pentru cuvintele și gândurile tale profunde ! Apreciez 💯💐❤️

    Apreciat de 1 persoană

  14. Îți mulțumesc frumos pentru apreciere și cuvintele frumoase 😊
    Hiuuuu, tre’ să fac o pauză de la provocările astea că nu mai rămâne nimic din mine 😀
    Mă bucur mullt că ți-au plăcut răspunsurile, o săptămână superbă îți doresc și ție, Potecuțu !!!

    Apreciază

  15. Doamne – ce cuvinte frumoase !
    Mă bucur mult că ți-au făcut plăcere răspunsurile ! 😊
    Așa cum am mai spus: dacă nu ești tu însuți în ceea ce spui și declari, nu prea are farmec să te chinui să scri și să faci mai nimic.. Să nu mai zic că noi ăștia câțiva bloggeri minori (băieții), nu putem să ne prefacem că oricum nu ne pricepem, că imediat voi știți să ne deconspirați, iar mie unu chiar dacă trebuie să i-au o palmă pentru că spun adevărul, măcar cugetul meu să fie curat..
    Mă bucur mult că mă citești..!
    Și ție o zi suuuper să ai!!!

    Apreciat de 1 persoană

  16. Îți mulțumesc frumos de gândurile bune, Ana, apreciez..
    Voi sunteți „vitaminele” care îl mențin pe copilul din mine tot activ și plin de viață.. Vă mulțumesc enorm !!! 💐💯❤️

    Apreciat de 1 persoană

  17. Am mai zis și mai zic odată: îmi place stilul tău de a scrie. Cât de departe nu ar fi dispoziția mea bună, dacă citesc din ceea ce scrii tu, deodată revine la mine cu tot cu zâmbet 🙂
    Apropo, și eu am un secret legat de plapume 🙂 L-am scris deja în răspunsul la provocare 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  18. Mă bucur tare mult că îți place ! ☺️
    Asta este și dorința mea ca mesajele mele să placă, să ajute și să bucure cititorii mei, iar dacă tu îmi confirmi asta, n-are decât să mă bucure enorm🤗

    Ps. Mi-au plăcut răspunsurile tale iar la ultima am râs cu cearșafurile 😅 Ei, lasă că faci ca mine și te-ai scăpat.. 😅
    O zi de miercuri Suuuper îți doresc, Emilia !!!

    Apreciat de 1 persoană

  19. Ești un simpatic! Mi-au plăcut răspunsurile tale și recunosc că așa aș fi răsuns și eu. Sau pe-aproape. Mai puțin ultima, unde aș fi scris că nu suport pernele mari, care te fac să dormi cu gâtul strâmb. Mai bine lipsă! 😀
    Numai bine și zile cât mai frumoase, dragă Ștef! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  20. Oooo, păi chiar și la ultima suntem la fel pentru că și eu dorm tot pe o pernuță simbolică 😀 Nici nu știu de ce mai dorm pe ea – probabil să păcălesc capul, cumva să-l fac sa creadă că atunci când stau cu capul pe perinuță să creadă că a sosit timpul pentru somn.. 😅
    Îți mulțumesc mult de cuvintele frumoase !
    Și ție, Alex dragă, numai bine îți doresc și un weekend superb !!!

    Apreciat de 1 persoană

  21. Ești printre cei mai haioși bloggeri pe care-i citesc, îmi place cum răspunzi cu umor la întrebări. Am rezonat cu ce ai spus despre cerșetori. Mi s-a întâmplat în vreo câteva rânduri să le dau toți banii din portofel( adică maximum 10 lei) mai multor muzicanți care m-au impresionat cu cântecul lor. Mai ales de când am citit cartea Un motan pe nume Bob am devenit foarte sensibilă când e vorba de cântăreții stradali. Și dacă tot am pomenit de carte, ți-o recomand cu drag, mai ales că e despre un motan roșcățel înrudit cu al tău( dacă am înțeles bine ai un astfel de motan). Seară faină să ai!

    Apreciat de 2 persoane

  22. Mă bucur tare mult să aud asta, că te binedispun articolele mele ! 😊
    Cam așa sunt și în viața reală, îi musai să descrețesc frunțile colegilor și prietenilor. Ăsta sunt eu, ce să fac.. 😀
    Mă bucur că gândim la fel și în această direcție. Am făcut 3 ani de pian și orgă electronică, am avut și o mică formație și cam știu cât de greu se face muzica și cât de scumpe sunt instrumentele muzicale, motiv pentru care dăruiesc cu drag acestor cântăreți de stradă așa cum le mai zic eu..
    Ba chiar sunt unii dintre ei care își promovează la propriu muzica pe stradă pentru că fac facultate și săracii nu au bani și pentru promovări și reclame.. Uneori le cumpăr și albumele.. Dar când văd cerșetori în toată puterea, ba unii sunt și obraznici, atunci mă supăr tare pe ei..
    Îți mulțumesc din suflet pentru recomandare. Sper să o găsesc.!
    Mai am două care vreau să le cumpăr și o voi pune și pe ea la priorități.. Sigur va fi o carte pe cinste. Da, motanul meu este cu portocaliu și alb, tocmai ce l-am servit ca la restaurant, he , he, he 🤗
    La fel îți doresc și ție Roxana, o seară minunată !!!

    Apreciază

  23. Nu numai că-i ajuţi pe năpăstuiți, dar îi și respecţi: „doamnele care umblă cu linguri și mături”, „cerșetorii” care cântă la un instrument.
    Acum nu că aș vrea să te supăr, dar la noi obișnuiesc să cânte la instrumente pe stradă elevii de la liceul de muzică și nu i-aș socoti niciun moment cerșetori, cu sau fără ghilimele.

    Apreciat de 1 persoană

  24. La noi prin oraș vin doamnele cu mături și linguri si încearcă să le vândă, fiind poate, unicul lor venit amărât.. Eu, nu că mă laud, dar îmi este milă și uneori le plătesc contravaloarea a două /trei linguri fără să le i-au lucrările..
    Cum să mă superi, așa și este.!
    Este modul lor de a-și promova talentul, sau pur și simplu unii studenți nu își permit să-și susțină facultatea și ies la un mic „ciubuc” muncit cinstit.. Este mai mult decât laudabil, și nici pe departe de a fi puși în rândul cerșetorilor..

    Îți mulțumesc mult pentru modul tău unic de abordare a chestiunilor..
    Seară frumoasă, Constanța !!!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s