Cu bikla pe coclauri ep. 7

Eheeei fraților bicicliști.!!! Va fost dor de un nou episod cu mersul pe biclă ?

Ei bine, știți voi de ce nu am mai venit cu astfel de postare, nuuu ?? Deșii am articol cu bicla pe coclauri – Iarna – din noiembrie făcut, dar am zis că dacă nu văd zăpadă măcar de un lat de palmă să pot să merg cu bicicleta și să fac niște poze, atunci asta nu este iarnă – și nici n-a fost, pentru că doar în martie a nins consistent, însă până să mă urnesc eu, sa și topit. Așa că un articol despre, va fi probabil iarna urmatoare, dacă va mai fi iarnă..

arhivă proprie (mă plimb prin beci😅)

Totuși faptul că n-am mai venit cu un episod a fost și datorită pandemiei, pentru că am hotărât să mai am răbdare, așa că sper ca după data de 15 Mai să mai pot ieșii puțin cu portocala. Chiar miiii dooor ! În acest an doar prin martie am ieșit de vreo două ori, în rest bicla stă liniștită în beci..

Deșii aveam planuri mărețe cu trasee care din nou erau propuse ca să scoată untul din mine și să parcurgem împreună cu prietenul meu, cel puțin 100 de km, (pe zi), așa că vom vedea în ce măsură se va concretiza dorința noastră de trasee lungi.. Cu siguranță va fi nevoie să încep din nou cu pași mici mersul cu bicicleta, dar important este să se termine cu bine aceste stări de urgență impuse de MAI și să ne putem relua din nou cursul firesc al lucrurilor..

arhivă proprie

Vă doresc să mai avem puțină rabdare, și să gândim pozitiv – că va fi bine din nou..🤗

Cu prietenie Ștef 👍

30 de comentarii

  1. Super tare!
    Aveam și eu ganduri mari, din martie mi am scos o pe Anahera din boxă. Ma gândeam ca voi merge cu ea la cumparaturi, ca voi înainta câțiva km mai mult decât am reușit anul trecut prin județ, etc.
    Așteptăm cuminți 15 mai. Încă puțin🙂.
    O seara faina sa ai!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Te Salut Ștefane, și mulțumesc mult !
    Da, da știu ce zici.. Chiar înainte de instalarea pandemiei și al restricției, deja băteam palma cu un prieten de călătorii, și am bifat niște trasee interesante și superbe, însă a fost doar teoretic, practic mai vedem..

    Exact, făi revizia la Anahera și spune-i să nu fie rea și s-o apuce strechea că-i vine vremea cât de curând..

    Îți doresc multă sănătate și bucurii, ai grijă de tine, Seară Plăcută !!!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Să iasă „untul” din tine!??? Care unt, frate, că eşti subțirel ca trestia!!! M-am speriat că ai nesocotit interdicțiile şi ai pornit pe coclauri, dar m-am liniştit: era doar un plan! Oricum, eu abia aştept impresiile din plimbarea ta!
    Ai grijă de tine!

    Apreciat de 1 persoană

  4. Nu sunt chiar slab 😅 Am 70 de kg și trag tare să mă păstrez pe-aici, și nu e ușor, dar se poate..
    Pe coclauri am mai fost fără bicicletă, dar nu ne apărat a fost o interdicție pentru că nu m-am dus decât singur și nu m-am întâlnit cu nimeni, nici măcar cu moș martin 🙂
    O să vin cu un upgrade imediat ce se opresc restricțiile și pot urca nestingherit pe biklă..

    Îți mulțumesc mult, Aura, numai bine îți doresc !!!

    Apreciat de 1 persoană

  5. Gând la gând cu bucurie, pentru că și eu aștept să ies cu tricicleta mea din casa scării, măcar pentru câteva ture prin oraș, să nu creadă lumea că m-a ucis virusul. 🙂
    Sper să ne oferi câteva fotografii din plimbările pe care le vei face, Ștef!

    Apreciat de 1 persoană

  6. Mă bucur dacă gândurile duc spre evadarea din bârlogul care i-a ținut închiși pe mulți oameni atâtea zile..
    Cu siguranță în curând vom putea ieșii liberi pe-afară 😊
    Eeeh, nu se moare așa ușor, așa că mai avem multe de povestit.
    Cu siguranță voi veni cu imagini de la fața locului pe unde campez, binențeles, dacă ordonanța militară ne va permite acest lucru..

    Merci de trecere și mesaj, sănătate și gânduri bune, Petre dragă.!!!

    Apreciat de 1 persoană

  7. Chiar și mie îmi e dor să ies și sunt învățată cu izolarea datorită faptului că stau în scaun cu rotile…cât mă țin puterile împing la roți pe șosea.M-am antrenat în izolare să nu pierd forța.Vom ieși pe zăpada petalelor lasă….decât deloc, mai bine după 15 mai! Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

    Apreciat de 1 persoană

  8. Pentru mine e tare ciudata izolarea asta, distantarea sociala… Avand in vedere ca, de regula, lucrez acasa m-am trezit cu o gramada de timp liber, timp liber pe care nu-l aveam la discretie cand aveam de lucru si multe dintre cele dorite nu prea le faceam. Acum, am timp liber la discretie sa fac ce-mi doream, dar n-am voie. Sa nu-mi dau palme cu piciorul?! 🙂
    Astept si eu imagini si impresii din plimbarile voastre cu bicicleta.
    Zile senine iti doresc, Stef!

    Apreciat de 1 persoană

  9. Întradevăr, nu este plăcută interdicția de a părăsi locuința, mai ales cei de la bloc suferă mai mult inchiziția în propria locuință..
    Unii oameni se adaptează mai greu decât alții, totuși, dacă este reală pandemia, atunci trebuie să fie reale și interdicțiile pentru a ne proteja cât mai bine pe noi și restul lumii..
    Da, pentru mulți izolarea asta la domiciliu lea făcut și bine pentru că au uitat de noțiunea timpului și s-au putut conecta mai mult cu ei și familia, ceea ce înainte cam greu se realiza lucrul asta, zic eu..
    Cu siguranță o să urmeze imagini de pe tărâmul pedalatului și tot ce leagă de libertatea de a te plimba cu bicla, doar să o putem obține din nou această libertate..
    Îți mulțumesc mult, Diana, la fel îți doresc și eu, numai bine !!!

    Apreciază

  10. Tuturor ne este dor să scăpăm de aceste restricții care până la urmă sunt pentru binele nostru, dar ori cum ar fi tot nu ne place.. Pentru cei care stau la bloc este destul de nasol să-i ți captivi în casă atâtea zile..
    Te cred că ți-ai ieșit din rutină, dar în curând se va termina cu restricțiile și vom urma cursul furesc al lucrurilor..
    Da, pe zăpada petalelor, interesant 🙂
    Vom recupera noi, deșii timpul nu a fost pierdut fără folos, zic eu..

    Multă Sănătate și numai bucurii îți doresc.!!!

    Apreciat de 1 persoană

  11. Chiar mă miram că acum se spune că amenzile care au fost date pentru încălcarea restricțiilor sunt ilegale…fără aceste restricții și amenzi, mortii erau și mai mulți zic eu!Da politică…

    Apreciat de 1 persoană

  12. Acum nu știu dacă ar fi fost mai mulți morți dacă nu erau restricțiile, că pot fi și alte necunoscute ținând oamenii captivi în casă..
    De murit oricum se moare tot la fel de mult de diferite boli și accidente..
    Amenzile exagerate mi s-au părut de prost gust.. În fine, noi să fim sănătoși..
    Weekend Plăcut iți Doresc !!!

    Apreciat de 1 persoană

  13. Ha, ha! Bag seama că nu sunt singurul care așteaptă cu nerăbdare data de 15 mai, pentru a ieși cu „bițiketa” (așa îi spunea fii-mea, când era foarte mică) la plimbare. Și cum până la începutul izolării aveam obiceiul să ieșim amândoi, fiecare cu bicicleta lui, la plimbări de o oră-două, acum musai „să ne scoatem pârleala” și să stăm cât mai mult pe afară, pe 2 roți. Mâine, poimâine ne apucăm de umflat roți, dat cu vaselină, curățat cadrul și roțile… Să fie totul perfect la prima noastră plimbare după atâta vreme de lâncezit în casă. Căci trebuie să mai dăm și niște kilograme jos, de la atâta sedentarism!
    Numai bine, dragă Ștef și plimbări cât mai frumoase cu portocala cea nărăvașă! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  14. Există un citat biblic în care spune proverbul că : „ce a fost va mai fi, ce va fi a mai fost, nimic nou sub soare” așa că Alex dragă, nu ne pierdem speranța !
    Acum trebe să recunosc că și bicla mea are nevoie de service, dar și noi trebuie să o „luăm” încetișor până ne vom ajusta condiția noastră fizică..
    Da, de dat jos și eu am ceva, deșii mai colind sala de fitness, dar – sa fim serioși – pedalatul este altceva.. Una este să mergi la sală 40/60 de minute (este foarte bine asta) și alta este, așa cum ai spus tu, să stai două-trei ore pe bicicletă..
    Să de-a Domnul să fie bine și să ne reîntoarcem la cursul nostru firesc, apoi vom recupera noi și această lâncezire😋
    Mulțumesc, Salutari și numai bine vă doresc.!!!

    Apreciază

  15. Heeei Katy dragă, ia zi-mi câți ani ai, bănuiesc ca nu mai mult de 30, așa că te poți învață liniștită..
    Sunt biciclete micuțe care se pliază exac pe mărimea ta, iar pedeapsa se pot atașa rotitele alea ajutatoare până vei putea învăța să mergi bine pe ea..
    Eu te sfatuiesc foarte mult să înveți, chiar nu este greu..
    Eu mam învățat așa : m-am urcat pe bicicletă de pe stålpul de electrcitate, și așa mam populsat.. Și mi-am dat drumul de pe stâlp pe biclă, apoi nu mă mai puteam opri decât in vreun gard 🤣🤣🤣

    Serios acum! Este o senzație unică să poți merge pe biclă și nu trenuie să o ratezi!

    Îți țin pumnii să înveți 🤞👍🙏
    Doane Ajută.!!!

    Apreciat de 1 persoană

  16. Mulți înainte.! Este chiar o vârstă în care merită să te înveți să pedalezi. Echilibrul vine de la sine.. Atâta timp cât nu ești surdo-mută, poți să-ți dezvolți acest echilibru.. 🤗

    Apreciat de 1 persoană

  17. Io am avut noroc, aici am putut ieși cu bițigla la plimbare, acum ce-mi este mai greu, de când îl am pe Max.😁 Cred că a fi musai să-mi iau un coșuleț, de pus în față, să-l pot lua și pe el cu mine, citind articolul tău m-a lovit un maaare dor.

    Apreciat de 1 persoană

  18. Și la noi s-a putut ieșii la plimbare, însă totuși aceste zile au fost cam reci chiar și ziua. Săracu Max, dacă va sta bine în coșuleț, atunci sunteți norocoși amândoi..
    O să mai vină un nou episod „cu bicla pe coclauri”.
    Mă bucur că ți-am stârnit dorul de ieșiri cu bicicleta, până se mai poate.. Seară Frumoasă, Aura !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s