Dilema nr. 6 Ţiganiada#, de ce așa ???

Pote mă ajutați voi !!!

Nu sunt rasist absolut deloc, pot conviețui cu ori ce rasă de om, dacă este OM, însă nu toți sunt oameni, așa că eu în acest articol voi vorbi despre acest soi de oameni care pe zi ce trece devin din ce în ce mai periculoși și parcă nimeni nu vede, nimeni nu aude, nimeni nu ia nici o măsură, iar aceștia au mai multe drepturi decât noi, se pare, sau poate așa o fi..?

Sursa: google foto

Nu știu cum să le zic ? Să le zic țigani, nu sună bine, să le zic romi nu-mi place, să le zic „talibani”, sună nașpa. Sincer, nu caracterizez întreagă „oaste” de bruneţi după un anumit grup sau indivizi care sunt altfel decât ei, că am întâlnit și intre ei oameni demni care merită apreciere și poți mânca cu ei la masă..

Săptămâna trecută, Vineri, am ieșit de la servici și până aproape în centru orașului am mers cu niște colegi cu mașina, după care am coborât și m-am dus în stația de autobuz unde trebuia să aștept autobuzul să merg mai departe. Din senin apare un grup de indivizi, bruneţi, care deja au stricat liniștea cu prezența lor vulcanică și pusă pe scandal.. Au inceput să se împingă, să sară unu pe altul, să se traga de haine și așa mai departe. După vreo 10 min. apare un autobuz și nici măcar nu s-au uitat unde merge cursa respectivă că deja s-au năpustit la ușă să intre primii.

În momentul ăla eu deja mulţumeam lui Dumnezeu că am scăpat de acesti „talibani”. Nu, n-am scăpat, pentru că nu sa deplasat nici 10 metri autobuzul de stație, că pune șoferul o frână puternică și obligă forțat să coboare infractorii jos..

După alte 10 minute in care n-au avut astâmpăr, binenteles, uite că sosește și autobuzul pe care îl așteptăm și eu. Din nou același obicei, fără sa-și cumpere un bilet, iar dacă dețineau o cartelă valabilă, aceea trebuia validată la urcare..Dau buzna direct la mijlocul autobuzului unde băieții au început #ţiganiada. Gălăgie, agitație, înjurături, manele, până când soferul n-a mai putut și i-a obligat să coboare jos, numai că, unul dintre ei avea pietre în mâini și după ce s-au închis ușile, au început să lovească cu picioarele și cu pietrele în autobuzul nou nouţ.. Exact, firma de transport public local a mai achizitionat 10 „bucaţi”, însă deja se văd urmele „talibanilor” cu gânduri necurate atunci când urcă în autobuze, și nu numai.. După ce a plecat autobuzul de acolo, am mers la șofer să discut despre cele întâmplate iar el era foarte supărat și îmi spunea că în urmă cu o săptămână alt grup de bruneţi au făcut show in autobuz și dânsul i-a luat la unşpe metri că de ce circulă fără bilete, iar aceștia au început să vorbească urât cu el, plus că unu dintre ei a furat ciocanele acelea ce sunt puse din loc în loc lângă geam pentru a fi folosite in caz de incendiu, accident, etc. Atunci am intrebat, bine, bine, dar nu au fost oameni să intervină careva și să îi oprească, iar dânsul a spus că nu se bagă nimeni ca sunt mulți și încep să sară la bătaie..

În altă ordine de idei, o altă dilemă care eu n-o înțeleg legat tot de acești indivizi este că ei intră în autobuz fără bilete, vine controlorul și nu le dă amendă, doar îi coboară la următoarea stație, dar dacă eu sau altul ne vede mai bine îmbrăcați și deschiși la ten, fără bilet, noua ne dă amendă urgent, nici nu stau la discuții. Am pățit că deșii aveam cartelă valabilă dar am uitat-o acasă, iar „nașul” mi-a dat amendă dar la infractorii care intră fără să aibă bilet sau cartelă valabilă nu le da amendă, iar pe-deaspra sunt și gălăgioși, murdăresc, taie, scuipă, zgârie tapiţeria și elementele din interiorul autobuzelor, ba uni urcă pe timpul verii la bustul gol transpiraţi, fac mizerie și toate nebuniile iar lor NU le dă amendă..!

Oameni buni, acești indivizi umblă în „haită” ca lupii și nimeni nu le face nimic. Întreb și io, nu dau cu paru? Cum scăpăm de aceste brute care ne-au făcut de rușine prin toată lumea cu prostiile lor.. doar eu am pățit două evenimente urâte cu ei, în unul era să mor, fără să le fac absolut nimic.. am și zis că un al treilea eveniment dacă se mai întâmplă și scap cu viață, plec din țară fără să mă mai întorc vreodată înapoi. Nu este normal, nu este logic să aibă drepturi mai multe decât noi și să fie lăsați de capul lor să facă o #ţiganiadă din România.

Am spus că n-am absolut nici un fel de treabă cu nimeni, indiferent de rasă, religie, sex, cultura și obiceiurile nimănui, atât timp cât pot conviețui frumos și normal, fără să fiu agresat din senin, fără să fiu înjurat din senin, fără să-ţi strice liniștea și buna-dispozitie, tot din senin..

Mă opresc la aceste cuvinte și aștept părerile, impresiile și gândurile voastre legate de astfel de oameni și să-mi spuneți dacă voi ați întâmpinat neplăceri de acest gen, ori eu sunt singurul cu „lipici” la acești indivizi care se cred buricii pământului al acestei țări.. Poate reușiți să mă scoateți din această dilemă, ori cel puțin să aud o vorbă bună, măcar să îmi mai alin „durerile”.

54 de comentarii

  1. Aş vrea să spun că se va rezolva cumva, dar nu am cum.
    Prin vară, un şofer de autobuz a pus o frână bruscă şi a strigat pe geam la o femeie care stătea cam în mijlocul drumului. Şi-a continuat cursa, oamenii coborât iar la capăt de linie au tăbărât pe el nişte bronzaţi din ăştia cu cefe late, băieţii femeii. Că unul din autubuz le-a dat semnalul. L-au bătut rău pe bietul om.
    Se fură, se strică, se face scandal. Şi nu, nu intervine nimeni. De frică…

    Apreciat de 3 persoane

  2. Autoritățile ar trebui să ne scoată din dilemele astea, nu noi între noi… 😦
    Ce să-ți zic, că peste tot e la fel cu găștile astea, mie personal mi-e oricum frică să zic orice în astfel de împrejurări și, pentru binele meu psihic, nici nu vreau să aprofundez ideea 😦

    Apreciat de 3 persoane

  3. Același lucru l-am citit undeva într-o știre cum prin Baia Mare sa întâmplat un caz similar cu cel povestit de tine, cum niște indivizi au bătut un șofer de autobuz pentru că le-a cerut bilete și pentru că blocaseră intrarile cu gunoaiele lor..
    Aproape era să-l omoare în bătaie pe bietul om..
    Mă termină și nu-mi dă liniște tipul ăsta de comportament violent si nedreptatea care se lasă ușor trecută cu vederea de catre cei mari și abili pentru rezolvarea conflictelor..dar probabil frica despre care ziceai tu, este elementul care le dă curaj acestor bastarzi..
    Sper într-o zi să vină un Țepeș și să aibă un „ac” pentru fundul lor..
    Mulțumesc mult Potecuţo, o Duminică plăcută să ai !!!

    Apreciază

  4. Mnda, înțeleg că deaia se abțin că rămân fără votanți, că doar eu nu voi vota cu cei cu corupția în sânge, tu nici atât, apoi mai rămâne acest grup de idivizi care merg la vot și votează corupția, că altfel ar trebui să se teamă de fundul lor..
    Te Salut !!!

    Apreciază

  5. Știu Issabela, chiar, mă gândeam că nici măcar o steluță nu voi primii de la vreo femeie, tocmai pentru acea teamă care nu face altceva decât să crească gradul fărădelegii acestor inamici..
    Însă mă bucur și mai am o speranță că spiritul Ecaterinei Teodoriu încă nu a apus..
    Autoritățile, este lesne de ce nu fac nimic.. Nu că nu s-ar putea, se poate, doar că aici este ceva despre care mă abțin să zic acum..
    Îți Mulțumesc de cuvintele tale..
    Duminică Plăcută !!!

    Apreciat de 1 persoană

  6. Îmi zicea șoferul că nici măcar nu le-ar avea treaba dacă s-ar urca și ar sta liniștiţi, însă ei fac dezmăţ când se află pe ori-unde, încât chiar și pe cel mai insensibil om îl scot din sarite..
    Un Ţepeș va trebui înființat, că așa nu se mai poate..
    Eu îți Mulțumesc !

    Apreciat de 1 persoană

  7. E o problemă acută și la noi (e clar că nu chiar ca în România) după ce mulți țigani au fost deportați din Rusia și au început să vină în Chișinău sau să se ,,îndrepte” către România și întreaga Europă. Nu sunt rasistă. Vreau doar să evidențiez că ,,sângele apă nu se face ” în sensul ,,apucăturilor” genetice. Pe mine mă enervează argumentul auzit prin România: ,,e altfel de țigan, e țigan romanizat „. Oameni buni, nu există așa ceva! O persoană de etnie romă poate fi extra, mega inteligentă, cu 5-10 studii superioare, dar sângele e sânge. Aveam o cunoscută țigancă. O fată deșteaptă, frumoasă, mereu aranjată și stilată. Într-o zi, discutând despre firea umană, caractere etc ea mi-a spus: ,,Să ții minte, țiganul e țigan. Poate fi în mediu super, poate fi intelectual și așa mai departe, dar cu sângele nu te pui. Iată eu, am trăit în mediu ,,moldovenesc”, suntem departe de tradițiile noastre, nu cunosc limba, am crescut cu totul altfel, dar oricum sunt țigancă și de multe ori mă prind la ideea că am ,,apucături ” țigănești. Asta e în sânge și nu ai ce face. Te lupți, dar oricum ești ceea ce ești la origine. Niciodată să nu crezi in țigani ,,moldovenizați”, ,,romanizați” etc”
    Am zis, nu sunt rasistă, pentru mine contează omul, nu etnia, rasa, sau preferințele sexuale. Cred că indiferent de ,,apucăturile ” unei etnii, se poate de găsit vreun compromis cât de minuscul. În ce constă? Vă spun! Să nu mai avem atâta frică și din incomoditatea de o potențială așa-zisa,,ofensare” să tolerăm niște prostii care trebuie de pus la punct. Atunci când toți vor fi pedepsiți la fel, când vor fi răsplătiți cu aceeași monedă, vor fi un pic de schimbări.
    Alt exemplu, de multe ori am observat că lumea evită să intre în dispută în astfel de situații urâte, adică: mai bine tac și nu spun nimic. Credeți-mă ( din proprie experiență) arunci când răspunzi la fel, nu pentru a denigra, dar pentru a pune la punct, ei simt lipsa fricii a omului în cauză și nu se mai țin tari, dar dacă simt frica atunci cu siguranță ,,te iau înainte „.
    Dacă și,,forțele de ordine ” nu vor chipurile,,să își pună mintea ” atunci ce regulă în societate putem dori…
    P.S. E părerea mea, bazată pe situații concrete.

    Apreciat de 2 persoane

  8. Exista o organizatie care e plătită ( degeaba) ca sa mentina ordinea si fiindca (ar trebui să) isi riste pielea iasa tineri cu o pensie babana! Acesti „caini” insa nu apara turma ci doar pastorii! Mai putine riscuri, treaba si renumerare mult mai buna!
    Iar cu plecatul mai usurel. In occident tiganii vostrii😂 sunt joaca pe langa africanii noștrii! Polizia este la fel ca in Ro.
    Si chiar daca nu ar fi africanii orice grup gata sa raspunda cu violenta e ocolit / ocrotit de lege. Un ex? La pescuit cu un prieten tot roman am fost controlat si in cutia de chibrit plus mustruluiala pentru fiecare fir de iarba calcat. Langa noi un grup de rusi beti, strigate, batai, femei usoare ….tot tacamul.La intrebarea noastra daca pe ei nu-i controlează raspunsul a fost: „Eu tin la viata mea!”
    Germania actuala!

    Apreciat de 2 persoane

  9. Mi-a plăcut mult punctul tău de vedere și accentul ce l-ai pus pe „sângele apă nu se face”!
    Ai mare dreptate cu asta ! Cunosc și eu multe cazuri în care au plecat de la șatra lor și s-au romanizat, dar obiceiurile tot cu alea au rămas..
    Deșii mai cunosc și dintre ei care au servicii și familii și n-am prea auzit lucruri rele despre ei, cu excepția că le cam bea, însă sunt puțini care să-şi vadă de treburi și să nu se amestece în lucrurile altora..
    Mi-a plăcut mult și partea finală în care suntem îndemnați la unitate și să luăm măsuri și să nu ne lăsăm călcaţi în picioare de acești indivizi, măcar că nu le facem nimic rău așa cum ne fac ei nouă..

    Îți Mulțumesc Frumos Emilia de acest mesaj, deșii nu mă așteptam de la o femeie să intervină cu astfel de mesaj hotărât și puternic..
    Bravooo ! O Săptămână Frumoasă îți Doresc !!!

    Apreciat de 1 persoană

  10. Așa este, e de la sine înțeles că aceste brute au spatele asigurat, că altfel cine si-ar risca piesa dacă ar fi o lege dreaptă pentru care să fie trași la răspundere..
    No, la treaba cu plecatul nu m-am gândit că, vorba-aceea, „fugi de dracu și dai de mama lui” 🙂 Știam că fiecare țară are și minoritate, dar nu credeam să fie mai cretini decât ai noștri, apoi partea a doua că intri tu în menghina de a fi minoritar și cu restricțiile de rigoare..
    Da, „fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i în țara ta”

    Mulțumesc Frumos de opiniile dumneavoastră..
    O Săptămână Frumoasă vă Doresc !!!

    Apreciază

  11. Da, Emilia, și părerea ta este una foarte bună și merită ținut cont de ea, pentru că uite, așa ne învățăm și putem trage concluzi..
    Eu îți mulțumesc, o noapte bună și liniștită !!!

    Apreciat de 1 persoană

  12. Ce pot spune, Stef. Rromii au fost cu noi pretutindeni, in scoala, pe strada, in lume.
    Noi ne-am obisnuit cu ei si cu modalitatea lor de a fi, de a se face observati daca pot spune asa.
    Ne consolam tot timpul cu gandul ca poate sunt altii care nu sunt ca majoritatea, care fac o diferenta.
    Insa din pacate nu toti sunt la fel si ne fac numele de rusine in toate colturile lumii.

    Dar cu cine sa ne certam, cum putem curata noi ce ei murdaresc in 10 locuri? …

    Apreciat de 1 persoană

  13. Da, ai dreptate, nu pot zice nimic !
    Dar no, eu sunt o fire mai impulsivă și nu-mi place show-ul lor.. doar apariția lor îmi dau palpitaţii și îmi crește tensiunea, că de încep cu țigăneasca pe unde îi văd deja fac spume și încerc, ori să mă deplasez eu din jurul lor, ori să dau de pământ cu careva din ei.. de fiecare dată cand îi văd îmi aduc aminte de trauma prin care am trecut și nu-i pot tolera..
    Dacă eu, tu și ceilalți, știm să stăm cuminți și să-i respectăm pe ceilalți și intimitatea lor, ei de ce n-ar putea, că doar tot oameni sunt, nu sunt animale, nu ?
    Așa este, uneori parcă e greu să aștepți să fie disciplinați când vine câte unu și a stricat totul..
    Îți Mulțumesc Mult Katy pentru cuvintele tale care cumva m-au adus mai cu picioarele pe pământ și cumva să acceptăm situația..
    Noapte Liniștită îți Doresc !!!

    Apreciază

  14. De câte sute de ani au ajuns între oameni!? Dacă timp de sute de ani nimeni nu a reuşit „să-i aducă” pe calea cea bună, vom reuşi noi!? Nu, nu pot fi nici educați, nici civilizați, nici, nici…aşa sunt ei! A, sigur, mai sunt printre ei şi mai răsăriți, unii chiar ajung elite, dar puțini! Am avut colegi țigani, profesori vreau să zic, foarte bine pregătiți, dar am avut şi elevi foarte inteligenți din etnia lor. Dar puțini… Nimeni, niciodată, nu va reuşi să le schimbe felul lor de a fi. Poveşti cu şi despre ei, am cu carul! Unele tragi-comice, altele….!?!?!

    Apreciat de 3 persoane

  15. Da, Stef, iti inteleg furia si simt la fel ca tine. Dar ce sens are să ne pierdem energia si cumpătul pe niste persoane care nu numai ca nu merita dar nu vor înțelege ceva din ce vrem noi sa spunem si sa indicăm ca este gresit.
    Daca acea educație este cea pe care au primit o de acasă atunci nu mai avem ce schimba.

    Cel mai bine este sa ignorăm si sa ne vedem de treaba noastra in viata. Avem deja destule lucruri care ne consuma energia si au nevoie de atenția noastră.

    O zi de luni productivă! 😊

    Apreciat de 1 persoană

  16. Așa, Nea Ioane, chiar așa am ajuns, străini în propria țară :/
    Iar cei cu valorile normale, firești, au ajuns să fie priviți ca demodaţi , față de „ceilalți”..
    Mulțumesc, o săptămână faină să ai !!

    Apreciat de 1 persoană

  17. Kathi majoritatea detinutilor de la Steinheim ( o inchisoare mare langa Stuttgart) sunt romani nu tigani la fel si prostituatele!
    Ne ascundem dupa deget in cazul asta. Ei fac mai mult „gainarii” noi intram cu camionul prin ziduri si furam seiful cu totul!

    Apreciat de 1 persoană

  18. Primarul din Baia Mare a avut inițiativa să-i mute într-un cartier al lor, dar a fost acuzat de discriminare. Eu sunt de partea lui, deoarece am pătimit multe din partea țiganilor, când locuiam în municipiu. Nici în Seini nu suntem feriți, chiar dacă-s mai puțini și locuiesc la periferie. Nu mai pot lăsa o clipă ușa de la intrare, că intră puradeii peste mine și nu-i mai pot scoate afară. E strigător la cer, dar nu și la politicieni, care au nevoie de voturile lor.

    Apreciat de 2 persoane

  19. Sincer, nu mi-ar fi greu și nu aș avea nici o problemă să trăiesc între ei dacă ar fi oameni ca ceilalți oameni, însă cei mai mulți dintre ei au lipsit de la școala când sa predat omenia și bunul simț..
    Totuși de atâta amar de ani ar fi trebuit să-și deprindă abilitățile de a ne copia obiceiurile noastre, nu noi pe ale lor, nu ? Cel puțin să se încadreze și ei la „regulamentul” acestei țări ca toți ceilalți..

    Da, așa este, dacă ar fi să ne luăm după toate chichiţele, niciodată nu mai terminăm acest război..
    Mulțumesc tare mult pentru opinia ta care este foarte bună.
    O zi frumoasă !

    Apreciază

  20. Da, Katy, așa este !
    Nu puteam sării peste acest mesaj care este ca un citat, este cel mai motivaţionist și cumva mă simt vinovat pentru că nu pot sta blând când vine vorba de nedreptăți și exagerări..
    Totuși trebe ajuns la un echilibru, cumva nici să stăm cu mâinile în sân când vedem abuzurile și errorile produse de uni zăpăciţi unor conaţionali de-ai noștri, sau când vedem că produc daune și să-i lăsăm în lumea lor să distrugă, dar nici să ne băgăm prea tare în profunzime, că altfel vom intra într-un război la nesfârșit..

    Îți Mulțumesc din Suflet pentru aceste gânduri, voi lua în considerare pentru că doar cu toleranță vom învinge aceste războaie dintre noi..!

    Apreciază

  21. Îți dau eu un mini răspuns și las loc că poate îți va da și Katy un mesaj..
    Părerea mea este că românii certați cu civilizația și bunele maniere, sunt tot niște țigani lipsiți de empatie, iar țiganii de omenie, sunt oameni de bună credință..
    Sper să primești un răspuns și de la Katerina..
    O zi faină să ai !

    Apreciază

  22. Stef nu ma multumeste raspunsul tau. Pentru un singur tigan de treaba nu-i corecta generalizarea! Eu sunt ca roman vazut de nemti tot la fel cum vad romanii tiganii! Ii pot intelege dar nu o pot accepta mai ales ca eforturile unui minoritar ORIUNDE sunt duble ca a unui autohton ca sa fie acceptat!

    Apreciat de 1 persoană

  23. Nu te contrazic, dar am întâlnit cazuri când străinii au mai multă încredere în Români decât baștinașii lor, ba uni chiar au ajuns vedete în sensul bun pentru că au adus o contribuție pozitivă pentru acele țări..
    Evident că în fiecare țară există grupări de indivizi extrem de rasiști și conservatori care își apăra cu o mândrie oarbă ținuturile..
    Chiar și la noi există lupta asta interminabilă între maghiari și ai noștri pe care nu o înțeleg..
    Revenim la ale noastre.
    În concluzie, pe mine unu nu mă interesează rasa nimănui atâta timp cât omul este OM, pentru că sunt și mulți români care nu sunt OAMENI..

    Apreciat de 1 persoană

  24. Așa este și la noi în comună unde ei își au împărăția lor, iar în ultimii ani se vede un progres prin faptul că s-au înmulțit și au, nu toți, uni dintre ei, căsuțe mai mult decât modeste.. Însă la mine în sat nu există nici măcar urmă de ei.
    Au fost câteva tentative, însă n-au stat „cuminți” iar consatenii mei i-au „taxat”..
    Si pe la noi prin comună fac multe prosti și nu este săptămână să nu meargă poliția să-i impaciuieasca..
    Te cred ! Aproape că nu este om să nu fi avut vreun eveniment neplăcut de pe urma lor..
    Bine ai zis la incheiere, exact, „țara arde și babele se piaptănă”, ce le pasă lor, guvernanţilor, până au asul în „mânecă” nu bagă bota-n coșniţa cu viespinio, nu ?
    Mulțumesc Petre de contribuția gândurilor tale la acest subiect vulnerabil..
    Multe Salutări !!!

    Apreciat de 1 persoană

  25. O mândră de-a lor mi-a furat portofelul din rucsacul așezat pe coarnele căruciorului (greșeala mea, acum știu) în care era fie-mea, de aproape 2 ani, într-un magazin de haine, în Joia mare, acum aproape 4 ani… când am ajuns la casă, să plătesc ce alesesem, ghiozdanul deschis și portofelul ioc… Nu mai aveam bani mulți, făcusem niște cumpărături înainte, norocul meu. 😅 Bineînțeles că am căutat în împrejurimi, în ideea că poate l-a aruncat; nu l-am găsit și nici de ea nu am mai dat; am stat mai mult la poliție să descriu portofelul, decât a durat furtul în sine. 😅

    Acum lucrez într-un spital, la informații și internări, interacționez cu ei fără să vreau, am nimerit numai exemplare amabile, chiar dacă nu știau să citească. Dacă e bolnav unul de-al lor, vine tot clanul, de se umple holul și nu mai știi pe unde să îi ocolești. Într-o zi, unul a găsit în parcare niște chei de la un Ford și i le-a lăsat colegei mele, în ideea că poate vine proprietarul după ele și cu mențiunea „să mai zică lumea că țiganii sunt hoți!” Ce să zic, și-au atras toate aceste calificative din cauza celor care au comis astfel de fapte… Nu știu dacă va lua cineva măsuri, dar, așa cum spunea d-na Emilia mai sus, ar trebui să fim uniți și să le răspundem ca atare.

    – asta e valabil și cu semeni de-ai noștri, nu doar cu „bruneții” sau cum vreți să le mai spuneți.

    Apreciat de 1 persoană

  26. Văd că mi-a fugit din comentariu citatul din ce spunea d-na Emilia și care era înainte de liniuta de la „asta e valabil”, adică acesta: „Credeți-mă ( din proprie experiență) arunci când răspunzi la fel, nu pentru a denigra, dar pentru a pune la punct, ei simt lipsa fricii a omului în cauză și nu se mai țin tari, dar dacă simt frica atunci cu siguranță ,,te iau înainte „. 😶

    Apreciat de 1 persoană

  27. Din păcate, așa cum spune Petru, politicienii dirijează după interesele proprii un număr foarte mare de voturi din rândurile romilor. Apoi, din experiența mea, nu putem să îi judecăm pe toți după acțiunile unora. Printre ei sunt și oameni mai oameni decât unii români. În plus, mai sunt niște aspecte deloc de neglijat. Romii sunt foarte uniți, își sar în ajutor unul altuia, ceea ce mai rar se intâmplă la noi, la români. Mi s-a întâmplat in primărie ca unul de ai lor să strige la mine să îmi mut bagajele de pe scaun ca să se așeze el, deși erau scaune libere, dar îl voia pe „al meu”. Tipa de la birou a înlemnit, iar paznicul „a ieșit afară”. I-am spus respectivului să stea unde este liber. A continuat să se ia de mine, apoi funcționara văzând că nu mă las, i-a spus și ea să ia loc unde este liber. Dacă a văzut că mi s-a alăturat și doamna respectivă, tipul a tăcut și s-a așezat … unde era loc liber.
    Poate că ar trebui să învățăm de la ei să fim uniți și să luăm atitudine, să ne luăm apărarea …
    Mulțumesc pentru articol și pentru problema ridicată, Ștef!

    Apreciat de 1 persoană

  28. Asta am observat și eu că ei simt frica, de altfel ei încearcă să intimideze, dacă văd că au cu cine, atunci galopează mai departe în nebunia lor, dar dacă intervi ferm și hotărât, doar dacă sunt mai mulți și „masivi” îți mai pot face față..
    Trec și la următorul mesaj..

    Apreciat de 1 persoană

  29. Doamne câte astfel de exemple de tâlhărie cunosc și eu de nu îți ajunge să le povestești..
    In special când se coc roadele dau buzna prin grădini la furat de legume și în lanurile de porumb și grâu și fac pagube mai ceva decât porcii mistreţi, iar pentru paznici este o adevărată provocare să apere grădinile și culturile de acești indivizi..
    Să vă povestesc un caz de la noi din județ, și nu este doar singurul..
    Un taximetrist care făcea tură de noapte, pot continua ?? Este cu impact emoțional, dar totuși se sfârșește cu bine..
    Urcă indianu# la taximetrist în masină și îl solicită să-l ducă la destinație, numai că destinația era într-un loc cam necunoscut unde l-au așteptat mai mulți compatrihoţi de-ai lui, apoi nu mai continui cu detalii îngrozitoare, doar că finalul este că până la urmă omul nostru a scăpat ca prin minune din ghearele lor și a reușit de a ajuns până la spital la urgență pe picioarele lui în stare gravă. Este doar un caz cu final nu prea fericit, însă se putea să fi fost și mai rău..

    Asta este din păcate „umbra” lor neagră de a tâlhări și face tot felul de nebunii, în special să facă bani din orice sursă dar să nu muncească, ori să muncească foarte puțin..
    Să sperăm că se vor mai domolii, sau măcar să existe niște legi mai aspre pentru cei care fac nebunii..
    O seară frumoasă vă doresc !!!

    Apreciat de 1 persoană

  30. Din păcate da, sa ajuns la așa ceva, iar primarii nu fac altceva decât să le de-a credit ca astfel să-și continuie o anarhie închipuită, crezând că legile pentru ei n,au nici o valoare, și n-au nici o valoare atâta timp cât de la cap se-mpute peștele..

    Eram într-o vară, undeva prin 88/90, nu mai știu exact anul și eram doar un copilaș amărât ce mă îndreptam spre râul din sat ca să merg la scaldă.
    La un momedat apar trei #indieni care țineau între ei un câine mare de lup (dog german) legat cu o franghie de gât iar când am ajuns la circa 10 metri de ei, au dat drumul „fiarei” în timp ce au și asmuţat, anume ca animalu să devină mai fioros, apoi eu de frică am dat să fug pe șosea pe partea opusă (sens opus) fără să realizez că tocmai atunci circula un tractor agricol care era gata, gata să de-a peste mine. Șoferul a înlemnit când a văzut intamplarea.. A deschis ușa și a strigat la teribilistii aceia, apoi sa uitat spre mine și mi-a zis, copile ? Dumnezeu te iubește că acum trebuia să mori că tractorul ăsta eu nu-l pot opri așa rapid că sunt defecte franele hidraulice și nu pot realiza cum de am reușit să nu dau peste tine. Nu merg mai departe cu întâmplarea că după-aceea am plecat acasă în hohote de plâns și iam zis fratelui meu mai mare care a mers la indivizii ăia acasă și apoi au plătit ei tot cu vârf și îndesat..

    Intradevar, bună observația ta cu privire la felul lor organizat și unit din care avem mult de învățat..
    Chiar și cu privire la vot, dacă noi eram la fel de hotărâți și uniți, ajungeam departe..

    Eu îți Mulțumesc Manuela, o seară frumoasă îți doresc !!!

    Apreciat de 1 persoană

  31. Poate că a venit timpul să învățăm din tot și din toate, pentru că prea mult și multe au îndurat românii de-a lungul timpului. În plus, ne-am lăsat dezbinați de ban și lăcomie, adică din frica de sărăcie.
    O seară frumoasă să ai în fiecare seară!

    Apreciat de 1 persoană

  32. Da, așa este !
    Doamne Ajută să ne oprim un pic din mers și să ne bucurăm de ce este frumos în jurul nostru, inclusiv de noi ca oameni, uni pe alții să ne acceptăm și să nu ne privim de sus, sau de jos..
    O Săptămână Frumoasă !!!

    Apreciat de 1 persoană

  33. Eu nu cred ca ceea ce voi numiti „apucaturi” se transmit pe cale genetica.
    Totul se invata inca din primele zile de viata, in primul rand de la cei ce te inconjoara in fiecare zi.

    Exista foarte multi tigani la fel ca românii … cu o meserie, un serviciu, scoala facuta la timp, casa curata si copiii bine educati.
    Daca ar spune ca sunt tigani probabil ca ne-ar veni greu sa credem.
    Dar acesti oameni nu ies cu nimic in evidenta, deci nimeni nu va scrie despre ei.

    Problema e ca exista si acei tigani pe care ii reperam cu usurinta noi toti … galagiosi, folosind expresii vulgare, violenti, neingrijiti, care nu stiu nici macar sa completeze o simpla cerere, aroganti, parca lipsiti de empatie.

    Mai e si problema asta cu „rromii/romii” si „tiganii” … am aflat ca in textele publicate in presa nu se admite sa folosesti termenul de tigan pe motiv ca ar fi ofensiv.
    Stateam si ma intrebam cum am putea introduce cuvantul „rrom” in expresii familiare ca de exemplu : fuste tiganesti, muschi tiganesc, salbe tiganesti, etc 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  34. Nu prea cred că vor ei să se civilizeze nici cu ridicarea nivelului de trai..mereu și mereu vor altceva, chiar dacă li s-au oferit locuri de muncă bine plătite, tot după dume vor umbla..
    Am întâlnit dintre ei care au beneficiat de integrare prin programe de formare socială și li sau oferit locuri de muncă chiar cu mult mai bine platit decât mine și lucram la aceeași firmă, dar la servici incepea lucru marți la amiaz și joia nu mai venea că era prea mult pentru el..
    Cine poate ține într-o companie capușe care nu vor să lucreze și să facă doar prostii..
    Te Salut, zi bună să ai !!!

    Apreciază

  35. Ba da, se transmit !
    Pe cale genetică se transmit toate trăsăturile posibile, bune și nebune..
    Este adevărat că aceste trăsături se pot ajusta, așa cum ai spus din școală, biserică, societate..
    Iar dacă acum n-au fost programe sociale si cursuri de recalificare în care se putea face treabă și să le iasă fumurile din cap, dar se pare că școala nu prinde de ei, ca apa de gâscă..
    Am văzut cazuri de tigani căsătoriți cu de-ai noștri și copiii lor sunt groaznici și îmi spui mie că n-are legătură cu genele..
    Există, nu zic nu, Romi cu școală și care au chiar o poziție bună în societate, dar ăștia sunt cazuri izoate. Poate se ridică unu la 1000 care sa-si vadă de școală, servici, familie și să fie de bun augur pentru societate..
    Nu ne băgăm în aprofunzime că nu vom termina 🙂
    Sincer, din punctul meu de vedere, dacă oamenii ăștia s-ar încadra în rândul lumii, si-ar vedea de treburi, și nu ar face scamatoriile lor, eu unu, pentru mine nu ar mai exista terminologia cuvantului Ţigan..
    Aș vrea să dispară dintre noi aceste garduri care ne separă și să pace și liniște între noi, nu războaie, lupte, uri, frustrări și invidii..
    Să fim OAMENI că nu este greu !

    Îți Mulțumesc de opiniile tale și de vizită, o zi frumoasă îți Doresc !!!

    Apreciază

  36. Am ajuns cam tarziu pe acest blog al tau de wp. Tot zic sa-mi fac si eu unul, dar tot am amanat, ca banuiesc ca trebuie sa mai si citesc cate ceva despre… 🙂
    Cat priveste subiectul articolului, s-au spus destule aici si interesante. Ar fi uluitor ca cineva sa aiba o solutie magica. Pentru ca ar trebui impletite mai multe subiecte: legislatie si aplicarea ei – pare sa nu o faca nimeni – in primul rand. Frica generata este un fapt, dar frica este inoculata
    principial in oamenii obisnuiti, afectati de problemele zilnice si de un viitor ce pare blurat, asa ca situatiile discutate sunt cumva basca. Unele persoane adulmeca frica si ii stimuleaza cumva.
    Nu stiu daca este chiar asa, dar asa simt eu aceste intamplari. Este cumplit de trist sa vezi ca vandalismul produce bucurie in anumite personaje. Astfel de comportamente presupun ca ar da inapoi daca ar simti un complex de forta, superioritate (si numerica) si verticalitate fara frica.
    Insa de foarte multe ori acest lucru pare imposibil. Si totusi…
    Sper sa nu mai ai parte de astfel de evenimente. Gandeste-te doar asa si vezi efectele! 🙂
    O zi buna, Stef!

    Apreciat de 1 persoană

  37. Mă bucur că m-ai descoperit și aici 🙂
    Să ști că la început eram cam paralel cu bloggingul și văzând pe mulți cititori ca aveau wp, mi-am făcut cont aici dar nu mi-am ales o versiune cu plată, așa că am cea mai de jos „ofertă”, gratis că n-am chef să le dau bani 🙂
    După care am descoperit pe blogger de care m-am îndrăgostit de platforma lor 🙂 îmi place foarte mult setările site-ului lor așa că am hotărât să-mi fac și acolo pagină pentru că îmi place prea mult blogger..

    Da, așa este o soluție magică aș vrea să existe și să se schimbe și ei și noi și să nu mai fie nevoie să avem războaie între noi..
    Așa este și ai simțit bine, că frica noastră, determină curajul lor, iar cu cât am fi mai uniți, mai neinfricati, mai hotărâți când vedem abuzurile lor, eu cred că am avea un cuvânt GREU în fața lor..
    Și eu sper să nu mai întâmpinăm nimeni astefel de evenimente din partea nimănui, sa trăim în pace și armonie că chiar n-am avea nimic de împărțit..
    Mulțumesc Suzana, o zi bună îți doresc și eu !!!

    Apreciază

  38. Instinctiv mă feresc din calea lor, a ţiganilor. La serviciu nu am cum, dar probabil mi se citește pe faţă aversiunea, că nici ei nu se poartă urât. Bine, nu te pui rău cu „organul de executare”.😃 Vreau să-ţi spun că mai multe probleme am avut cu românii, italienii…
    Concluzia: în afara serviciului nu stau în preajma lor, iar de apar accidental, am grijă să stau cât mai departe. Nu sunt rasistă, dar, din nefericire, majoritatea sunt răi și de aceea sunt priviţi cu toții așa.

    Apreciat de 1 persoană

  39. Asta-i foarte bine că te ferești. Cu câți metri ești mai deoparte de ei, cresc șansele să n-ai parte de evenimente neplăcute..
    Totuși mai sunt și cazuri când n-ai cum te ferii, așa că ori încerci să te abți, ori intri în jocul lor involuntar..
    Acești oameni sunt ca scaieţii. Nu ai nevoie de ei, te ferești de ei, îi îndepărtezi, și tot te trezești cu câte unu care te „deranjează”
    Am auzit că pe dincolo se poartă mai rău românii cu românii, decât străinii cu confrații noștri.:|
    La servici nu-i mai am, se pare că Romii și jobul sunt lucruri paralele, nu le prea place munca, nu le prea au cu asta..:)
    Chiar dacă nu suntem rasiști, totuși în multe cazuri ei te provoacă prin felul lor de-a fi să îi privești cu o oare-care indiferență și reținere, ca să nu zic că în alte cazuri, prezența lor produce alergie..
    Asta e, Încercăm să trecem cu vederea pe cat posibil..
    Mulțumesc Costanţa, Seară Frumoasă !!!

    Apreciat de 1 persoană

  40. Ai mare dreptate în tot ceea ce ai spus mai sus. La fel și în comentariile celor ce au citit articolul. Dar cel mai tare mă deranjează că au unii dintre ei tupeul să apară la televizor și să spună în gura mare, cu ton jelit, de mari asupriți, că sunt…. „discriminați”!!! Ce fac ei, încălcând legea și orice normă elementară de bun simț, asta nu e discriminare!. Greu de crezut că se va îndrepta ceva…Câtă vreme schimbarea nu va veni chiar de la ei, degeaba se aruncă vorbe în vânt, cu tot felul de proiecte și măsuri de integrare, care nu duc la nimic concret.
    Numai bine, dragă Ștef! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  41. Îți Mulțumesc mult Alex.!
    Așa e, ai dreptate ! La auto-victimizare sunt cei mai tari. Uni chiar se apucă de plâns, se văicăresc, se tulbură ranchiuna-n ei, că vai Doamne că cineva le vrea răul sau nu le dă toate drepturile, dar așa cum ai spus, tot răul este provocat de ei și pleacă din personalitatea lor vulnerantă care nu le dă pace nici cu ei înșiși, nici cu ceilalți..
    Au multe lipsuri la capitolul educație și disciplină, dar nici autoritățile nu-i prea ajută, și nici nu vor să fie ajutați.
    Așa este cu integrarea lor. S-au alocat mulți bani europeni pentru programe de integrare socială, doar că interesul lor este să pună mâna pe bani și de muncit.. , lasă că muncim noi și pentru ei..
    Numai Bine îți doresc și ție și o săptămână superbă să aveți de pe acum..!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s