Cu Bicla pe Coclauri partea a 4

Cursa celor 100 de Km., printre fiare,

Concluzi și recomandari..

Este cea mai lungă cursă la care m-am supus până acum, deșii nu mi se pare exagerat de mult 100 de km de pedalat în 8 ore, cu tot cu pauze, însă pentru a pedala in Romania, da, chiar mi se pare foarte mult..! De ce ?? Știți voi mai bine, de ce !

Există cateva probleme pe traseele noastre pentru care, o simplă plimbare cu bikla se poate transforma foarte ușor in aventură..

Cea mai „grozavă” problemă și bătaie de cap, și peste care noi biciclistii nu putem trece, este fara îndoială războiul dintre noi și fiarele din curțile oamenilor, dar care se plimbă nestingheriți pe drumuri, sunt câinii.. Cu părere de rău pentru iubitorii de câini, sau poate am zis prea mult, iubitorii de câini, poate ne iubitori.. Booon !!! Despre ce este vorba ???

Să nu exagerez, dar eu consider că dacă această problemă n-ar fi existat, păi atunci eu cred că noi biciclistii Români am fi cei mai fericiți pasionați de acest sport din Europa, de ce ? Pentru că avem niște trasee de mers pe bicla de-a dreptul fantastice, dar ce dobândă, dacă atunci când ți lumea mai dragă te trezești cu o haită de maidani care sunt gata să te tragă jos de pe bicicletă, Whaaaat ??? Da chiar așa mi sa si întâmplat de fapt, și nu o dată, să fiu tras la propriu de pe bicicletă de haitele de javre ale ciobanilor inconstienti carora nici nu le pasă, le pasă doar atunci cand deja te-au călărit vreo trei, dar îi prea târziu..! Îi prea târziu cand ești pus la pământ, sau cum am pățit, când de frica lor am ajuns pe contrasens și eram gata sa fiu lovit de o mașină care circula din sens opus.. Îi prea târziu să faci pe stăpânul monstrului cand deja ai pantalonii franjuraţi ca blugii de la fetele din club, asta dacă nu ajungi pe la spital și alte tetanosuri și probleme turbate..

Există trei soluți la rezolvarea acestor probleme cu acești câini, ar fi 4 cu cea că poți face reclamații la organele abilitate, care pică din prima, pentru că oricum nu te bagă nimeni în seamă..

Ai trei variante, fie stai acasă, sau te plimbi cu loganul tău din 2005, dar nu-i sigur dacă cumva nu te trage afară și de acolo un turbat nervos.. Sau te plimbi cu bicicleta pe Play Station și acolo îți dă posibilitatea și să dezactivezi câinii și să upgrade-zi traseul la întoarcere, poate există astfel de jocuri ??

Mai poți să stai pe un colţar în salon și sa citesti articole despre biciclistii care au avut aventuri și drame cu mersul pe bicicletă, apoi să te și amuzi puțin pe seama lor..

A doua variantă este să-ți bagi ceva în România (nu eu am zis) și în toți ciobanii și țăranii cu toate javrele lor de nesimțiți și inconștienţi și să pleci peste mari și țări..

Am prieteni pasionați de pedalat și au păţit-o o dată, de două ori, de zece ori, –- / –- aia și au plecat, spunând că așa nu se mai poate să facem jaloane printe câini..

Ultima variantă este ceea ce fac eu..

Nu-mi bag nimic în România, iubesc Romania iubesc câinii, chiar dacă mi-au produs emoții și mi-au făcut traseul mai „palpitant”

Chiar dacă datorită lor mi-am stricat bicicleta, chiar dacă am riscat sa fiu lovit de mașinile de pe contrasens, și chiar dacă din cauza lor m-am întors acasă cu coada-între picioare, iar dulău sa întors cu vârful cozii în sus, victorios, că a mai pus un fraier la pământ care trecea prin aretul lui cu o chestie cu ceva care se învârte..

Mă adaptez aici, cum ??? Nu-i Simplu, dar se poate !!!

Ștef

No, acum eu o să va dau toate ponturile pe care eu le știu, pentru ca si voi sa puteți merge cu bicla din punctul A până in punctul B fără să întâmpinați probleme prea mari cu câinii și alte năcazuri..

Cu câinii agresivi nu e de glumit !! Dacă te afli pe bicicletă și deja te-au incăierat vreo 5, ajunge si doi să fie, de obicei unu atacă pe o parte iar celălalt pe cealaltă.. Dacă se află foarte aproape de tine Te Rog dă-te jos de pe bicicletă, nu incerca să faci pe grozavu.. Din momentul in care ai coborât deja ei se tem puțin și se domolesc + că poți folosi bicicleta și ca „scut” de apărare.. Câinii sunt foarte imprevizibili, aveți grijă !!! Atunci cand îi vezi blana zburlită, ochii sticlosi, coada lăsată puțin în jos, colții scoși la aer, când vezi că fac semicercuri în jurul tău, când stă blând într-o poziție cu privirea atintita asupra ta și face ca mobra, atunci ai de-a face cu o bestie care abia așteaptă să vadă la tine puțină neatenție și e gata să te purice..

Mergeam printr-un sat și nu știu cum naiba de nu l-am văzut.. Era un cățel de talie mijlocie și stătea camuflat în iarbă pe marginea drumului, in cateva secunde m-am trezit cu potaia pe la picioarele mele, gata gata să-mi i-a tivu de la pantaloni între dinți..

De obicei dramatizez întâmplările, așa in felul meu, însă să știți că realitatea din teren e mult mai gravă..

Aparatele cu ultra sunete – Le-am testat și cam în 70/80 la % din cazuri își fac treaba, cu exceptia unor dulăi care, fie sunt surzi, imuni, ori pur și simplu, la fel ca terebiliștii din bolizi care aud semnalul acustic de la barieră, dar nu le pasă, ei își fac jocul mai departe.. Așa cum am spus, există unele cazuri în care aparatele cu ultrasunete, la unele specii de maidanezi să nu aibă efect.. dar la care are efect, din momentul in care ai apăsat bumbul, zici că i-au lovit ceva in cap..

Electroșocul – Acest aparat trebuie să fi sigur că l-ai încărcat de acasă, ori că ai bateriile full, apoi trebuie pus cât mai la îndemână, nu să te trezești că dulău e la doi metri de tine și tu nu ști unde ai pus „armele”.. Nu poți în momentele alea să îi zici, baieţel, ai răbdare dragule că tăticu acum scoate electroșocul din rucsac, și îți pregătește tata o surpriză cu scântei.. Trebuie, ori montat pe ghidon, ori prins de cureaua de la pantaloni printr-o clemă astfel încât să îl poți lua rapid și ferm, fără să tragi și cureaua din pantaloni odată cu el 😂 și fără să-l scapi pe jos și să-l spargi.. La fel și cel cu ultrasunete.. Eu îl bag in buzunar si trag puțin fermoarul doar atât ca să nu cadă în timpul pedalatului..

Efectul elecrosocului este că baraie urat de tot și face și scântei, ceea ce-l cam sperie destul de tare, și Garantat la mai puțin de 5metri de tine nu va veni.. Garantat !

Sprayul lacrimogen, paralizant, sau cu piper cum îi mai spune, Nato, etc. – Este o altă piesă importantă pentru echipamentul nostru anti dog..

Aici trebuie luate niște măsuri de precauții pentru a nu inrautati situația mai rău, în sensul că dacă nu simți bătaia vântului corect din ce direcție bate, poți fi chiar tu ținta, și nu-i prea plăcut deloc.. Va fugii și câinele dar nici tu no să te simți prea bine câteva minute, îți spun din experiență.. Dacă bate tare vântul, nici nu încerca, ia electroșocul sau țipă tare la el și nu te lăsa intimidat.. Dacă simte că te temi, atacă cu mai mult zel..

Și mare atenție când folosesti spraiul, asigurate că e directia de pulverizare corectă și apasă rapid și ferm..

Alte trucuri – zbiara tare la el și transmitei prin atitudinea ta că nu te temi, că tu ești superior lui.. Dacă ești pe biklă si un cățeluș amărât se ia după tine, poți să-i arăți numarul de la papuc, la cei mari și fioroși nu încerca că sunt foarte rapizi, iar odată ce te-a prins de tiv ești o pradă căzută la pământ, iar dacă sunt mai mulți, ști ce se întâmplă ! Doar cazutul de pe bicicletă este destul de neplăcut și nu rămâne fără urme + ca-ti poți defecta si ceva pe la ea.. Pur și simplu cobori jos până reglezi conturile cu ei..

Dacă chiar n-ai nimic pe la tine, poți cauta niște pietre, nu pietricele, să nu te-n jure și să te țină minte data viitoare.. Dacă dai cu ceva după el făl sa simtă că i-ai dat nu să-l întărâţi mai tare, pentru că îl faci mai rău..

Merge și cu apă să-l stropesti dar cu condiția că te vei întoarce pe altă cale, nu tot pe același traseu, ați înțeles ce-am vrut sa spun..

Cronţănele pentru „băieții” cuminți 😆. Sunt acele biluţe (știu că n-am zis bine) speciale pentru hrana cateilor, poți să pui un pumn undeva in rucsac.. Să fim serioși !!! Prin umbletele noastre eu cred că am întâlnit și cățeluși atât de drăguţi și linistiţi de îți vine să mananci cu ei din farfurie, de îți vine să-i iei cu tine acasă..

Îi cunoști de la o poșta, parcă vor să-ţi transmită, vai ce dor mi-a fost să mai treacă cineva pe cărarea mea, dar pune te rog un pic mâna pe mine că n-am fost mângâiat de atâta timp de stăpânii mei.. Dă-mi te rog ceva de mancare că n-am fost invitat la micul dejun, nici la amiaz, nici la cină, nici ieri, nici alaltăieri, iar coastele mele stau să se lipească de stomac.. Eu nu te mușc, doar bagă-mă și pe mine puțin în seamă, apoi îți promit că voi fi cel mai bun prieten a tău, iar data viitoare o sa te întâmpin cu un haw, haw simpatic 🙂

Pentru acești „orfani” opresc timpul în loc, scot mâncărica, îi servesc, apoi plec fericit că am gasit si altfel de câini, cuminți, frumoși și jucăuși.. 🐕ca stăpânii lor..

Eu iubesc animalele, câinii, deșii stau la țară, dar nu am, că așa vor alții, așa ca mă multumesc cu vreo trei pisici, și astea vin de pe la vecinii care „uită” să le mai poftească și pe la masă..

Vă Rog să mă Iertați, am fost cam lung cu acest text, dar pentru voi am răbdat vreo câteva ore de foame, pentru că dacă tot întrerup, îmi pierd ideile și firul poveștii, dar nu-mi pare rău atâta timp cât pentru cineva este util ceea ce am scris eu pe-aici..

Pedalati cu încredere printre câini, dar cu grijă, coborati jos până vă îndepărtați de haite..

La fel când străbați portiuni de drumuri în care te intersectezi cu cirezi, turme de oi, cai și alte animale, să coborati de pe bicicletă și vă îndepărtați de turmă cu grijă, fără să agitați vre-un animal..

Nu este vina câinilor care zburdă pe câmpii, e vina stăpânilor care îi abandonează, care nu-i țin în curte, care nu le dă de mâncare și un pic de iubire..

Iubiți România, rămâneți în țară, e țara noastră așa cum e ea !!!

Multe Salutări !!!!!

13 comentarii

  1. No, amu’ ce să şi zic!? Din păcate ăsta e tristul adevăr! Ori câinii, ori urşii, ori şi şi, dar parcă nicăieri nu eşti în siguranță. Mie una mi-au plăcut hoinărerile, acum am devenit „statică”. Pe dealuri urşii, iar pe stradă câini fără stăpân. Altădată, nu vedeai vara câini pe drum, erau pe munți. Oamenii „controlau” populațiile de câini şi pisici. Acum însă!?? Să nu mă înțelegi greşit, iubesc animalele, iubesc natura, dar ce e prea mult strică.
    Mulțumesc de sfaturi! Eu una nu o să hoinăresc cu bița, dar un spray tot o să-mi iau…

    Apreciat de 1 persoană

  2. Da vezi, ai dreptate !
    Am și uitat să precizez despre animalele sălbatice care sunt tot mai prezente printre noi, și au ajuns chiar și prin locuri unde n-ar fi trebuit să ajungă, că de vulpi, iepuri, arici, deja cu astea ne salutăm reciproc pe traseu..
    Așa e, cel mai bine e să stai acasă, dar no, cum îmi place să ies și să nu prea stau, iacă tre’ să mă adaptez la situațiile care se pot ivi..
    Și da, astept vremuri mai bune, normale, cum erau odată, acum nepasarea oamenilor si a autorităților, mă cam copleșește..

    Noapte Liniștită îți Doresc !!!

    Apreciază

  3. Multumesc Potecuţo !
    Ăsta a fost și scopul ca să arăt pasionatilor de pedalat că se poate și la noi să ieși la pedalat fără să intampini dificultăți prea mari..
    Așa este, pe strazile noastre umblă adevărate hainte, iar uni dintre ei sunt extrem de periculoși chiar și pentru cei care fac simple plimbări prin parc sau alei, iar aici vina este atât a autorităților, cât și a oamenilor care îi abandonează..
    Săptămână Frumoasă îți Doresc !!!

    Apreciat de 1 persoană

  4. Multumesc Daurel !
    Asta încercăm să facem cumva să ne adaptăm la traficul si problemele ce apar în drumurile noastre a biciclistilor și nu numai..fără să te enervezi, să te înjuri și alte capcane ce te pot stresa în trafic..
    Numai Bine !!!

    Apreciază

  5. Si pe munte am intalnit asemenea specimene de “catei”. De fapt nu exista tura la munte fara o astfel de intalnire.
    Eu ii rezolv cu petarde.
    E destul sa arunc o petarda cu doua focuri si daca sunt 4-5 caini, vor incerca sa fuga care incotro, aproape sa se loveasca cap in cap… :))
    E singura metoda folosita si si-a facut mereu efectul…

    Apreciat de 1 persoană

  6. Era frumos și bine să nu ajungem în astfel de situații, astfel încât să-ţi fie frică să mai urci pe biclă.. Era bine și fain să nu mai fi cărat după noi astfel de prostii pentru intimidat cainii foarte agresivi și periculoși..

    Mi-ar fi plăcut să fim in armonie și eventual în loc de echipamente contra lor să fi avut ceva mâncărică, însă se pare că nu putem altfel..

    Oamenii sunt iresponsabili prin actiunile lor ! Ei îi abandonează, nu le dă de mâncare, nici iubire, astfe ei, logic, că se salbaticesc în sălbăticie, motiv pentru care devin agresivi când le este amenințat teritoriul, dar nici autoritățile nu se implică mai deloc..

    Multumesc, călătorii faine vă doresc fără haw, haw, haw periculos !!!

    Apreciat de 1 persoană

  7. O problemă foarte grea. Pentru că sunt acei câini foarte mari și atât de periculoși! Am pățit-o cu mulți ani în urmă, într-o expediție prin munți, când un câine ciobănesc l-a mușcat rău pe un coleg din echipă. Era uriaș. Iar ciobanul… ceva mai încolo cu oile…. râdea la noi, când i-am spus…
    Drumuri multe și bune, dar fără incidente! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  8. Da Alex, așa este, ai perfectă dreptate !
    Mie cea mai grea mi sa întâmplat cu câțiva ani in urmă când traversam un sat și pe drum venea o cireadă cu vaci și boi, la urmă a rămas un tăuraș si venea spre mine făcând tumbe, și cum fugea înspre mine, nu știu cu sa întâmplat, dar a alunecat pe marginea drumului pe zgură și a căzut sub mine, practic ma luat de pe picioare, fiind pe bicicletă, apoi eu am cazut pe spate și am dat cu ceafa de asfalt si pe moment am fost cam zăpăcit, iar undeva la 30/40 de metri stateau oamenii si se uitau, dar unu nu a venit sa vadă ce fac, dacă traiesc, dacă sunt bine sau rău, și binenteles am mers destul de mulți km. pe lângă bicicleta stricată, cat despre câinii ciobanilor nici nu mai zic cate peripeții și frici am mâncat..

    Multumesc de gânduri,
    Te Salut cu Bine !!!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s